CFR Călători pune în circulaţie patru trenuri noi anul viitor pe ruta Bucureşti – Braşov
Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare pe data de 15 decembrie, iar 1.100 de trenuri vor circula zilnic în medie. Patru dintre acestea, ce vor asigura legătura Capitalei cu Braşovul, sunt formate din trenuri noi, transmite CFR Călători, citată de Agerpres.
„Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri operate de CFR Călători”, se arată într-un comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.
Biletele pentru mersul de tren 2024/2025 se pot cumpăra de luni.
Pentru asigurarea şi adaptarea traficului de călători la cerinţele publicului călător, CFR Călători a introdus în circulaţie patru trenuri noi Bucureşti Nord – Braşov. Trenurile sunt formate din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.
Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulaţia în acest mers de tren nou sunt: IR 16001, cu plecare la ora 6:31 din Bucureşti Nord şi sosire la Braşov la 8:59; IR 16002 cu plecare din Braşov la 10:25 şi sosire în Bucureşti Nord la 12:58; IR 16003, plecare din Bucureşti Nord la 13:22 şi sosire la Braşov la 16:00 şi IR 16004, plecare din Braşov la 16:27 şi sosire în Bucureşti Nord la 19:00.
În condiţiile demarării lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”, lucrări de eliminare a restricţiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate de către CFR SA pe relaţia Bucureşti Nord – Craiova, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel: pentru a răspunde mai bine cerinţelor şi pentru menţinerea relaţiilor internaţionale ce leagă principalele oraşe din România cu Europa, circulă trenul internaţional IR 72 „Traianus”, în relaţia Craiova – Budapesta Keleti, şi trenul internaţional IR 73 „Traianus”, în relaţia Budapesta Keleti – Craiova; introducerea unui tren nou în circulaţie IR 1599 în relaţia Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din staţia Bucureşti Nord la ora 5:02 şi sosire în staţia Drobeta Turnu Severin la ora 12:19.
În condiţiile demarării lucrărilor de „Electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din staţiile Cluj Napoca, Sighişoara, Câmpia Turzii, Copşa Mică, CFR Călători introduce în circulaţie trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relaţia Cluj Napoca – Braşov şi retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în staţia Braşov.
În sezonul estival, între principalele oraşe din ţară şi litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu menţiunea că pe distanţa Constanţa – Mangalia şi retur trenurile circulă în regim de tren Regio şi la tarifele aferente acestui rang de tren.
În ceea ce priveşte trenurile InterCity, compunerea acestora este asigurată cu un număr de peste 50 de vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a şi vagoane clasa a II-a cu spaţiu destinat serviciului de alimentaţie publică). Toate vagoanele sunt modernizate şi sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalaţie de climatizare, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalaţie de sonorizare, afişaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capăt al salonului.
„În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat şi sunt apte pentru circulaţie cu viteza maximă de 160 km/h şi chiar 200 km/h unele dintre ele”, precizează compania.
CFR Călători pune la dispoziţie o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipaţie, etc) care facilitează mobilitatea cetăţenilor spre destinaţiile interne dorite.
De asemenea, şi spre destinaţiile externe călătorii au la dispoziţie o serie de oferte, la tarife avantajoase, spre Moldova, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, precum şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa.
Distribuţia de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete.
În plus, CFR Călători facilitează achiziţionarea uşoară şi rapidă a biletelor de tren în trafic intern prin aplicaţia mobilă „CFR Călători bilete online” disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery.
„Achiziţia online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din staţia de îmbarcare. Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimaţiilor de călătorie (şi plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimaţiilor, validarea biletelor online şi a titlurilor metropolitane. Trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă şi retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din staţiile CFR Bucureşti Nord şi Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona Bucureşti -Ilflov”, se mai arată în comunicat.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2024-2025” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 27 lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.