CFR călători repune în circulație mai multe trenuri suspendate din cauza pandemiei
CFR Călători repune în circulaţie, începând de luni, mai multe trenuri care au fost temporar suspendate în lunile martie şi aprilie 2020 pentru respectarea măsurilor emise de autorităţi cu privire la virusul SARS-CoV-2, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al companiei, între aceste trenuri se regăsesc şi trenuri internaţionale care, până la obţinerea acordului de circulaţie în trafic internaţional de la administraţiile feroviare europene partenere, se repun în circulaţie în trafic naţional în corelaţie cu cerinţele de trafic. CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători, să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.
Astfel, începând din 15 iunie, vor fi repuse în circulaţie trenurile: IR 72 Bucureşti Nord -Timişoara Nord, IR 74 Braşov – Arad, IR 75 Arad – Braşov, IR 367 Cluj Napoca – Braşov, IR 401 Iaşi – Bucureşti Nord, IR 402 Bucureşti Nord – Iaşi, IR 1591 Bucureşti Nord – Dr Turnu Severin, R 5413 Adjud – Suceava Nord, R 5414 Bacău – Adjud, R 5003 Bucureşti Nord – Buzău, R 5008 Buzău – Bucureşti Nord (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), R 7040 Mogoşoaia – Bucureşti Nord (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), R 9344 Giurgiu – Videle (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale).
Tot din 15 iunie vor mai fi repuse în circulaţie trenurile: R 9345 Videle – Giurgiu (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), R 5501 Paşcani – Suceava Nord (nu circulă în zilele de duminică şi sărbători legale), R 5524 Târgu Neamţ – Paşcani, R 5525 Paşcani – Târgu Neamţ, R 5730 Cacica Hm. – Suceava (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), R 5731 Suceava – Cacica Hm. (nu circulă în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), R 6404 Iaşi – Bârlad (nu circulă în zilele de sâmbătă), R 6405 Bârlad- Iaşi (nu circulă în zilele de sâmbătă), R 3541 Odorhei – Cristur Hm (nu circulă în zilele de duminică), R 3544 Cristur Hm – Odorhei (nu circulă în zilele de duminică).
De asemenea, din 14 iunie şi-a reluat circulaţia trenul R 5508 Suceava Nord – Paşcani, iar din 16 iunie trenul IR 366 Braşov – Cluj Napoca.
CFR mai recomandă călătorilor cumpărarea biletelor din timp pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii şi pentru a putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat.
Totodată, CFR Călători permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. În schimb, persoanele care nu fac parte din aceste categorii pot cumpăra locuri distanţate.
„Masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei. Pentru protecţia dumneavoastră, a celorlalţi călători şi a personalului nostru, vă rugăm purtaţi corect masca, astfel încât să vă acopere gura şi nasul. Persoanele care călătoresc cu trenul trebuie să respecte regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii şi este important să aibă în vedere regulile şi recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă”, se mai spune în comunicat.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Sursa foto: Inquam Photos/ Manases Sandor
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank