G4Media.ro

CFR SA anunţă că traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de…

Sursa foto: CFR Călători/ Facebook

CFR SA anunţă că traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă / Recomandări pentru călători

Trafcul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, care au adăugat că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, transmite News.ro.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (temperaturi scăzute, precipitaţii sub formă de lapoviţă, ninsoare, ninsoare viscolită)”, au transmis reprezentanţii CFR SA.

Ei au menţionat că traficul feroviar a fost oprit temporar între orele 10:00– 11:49, între staţiile Roşiori Nord şi Măldăeni, fir II (fir I închis pentru lucrări), pentru accesul şi intervenţia personalului de specialitate al SRCF Craiova, care a executat lucrări de consolidare a şinei în zona km 105+600.

Astfel, a fost afectată circulaţia a patru trenuri de călători (RE 9902, IR 1591, R 9014 şi RE 11611), care în perioada desfăşurării intervenţiei au staţionat în gările adiacente, acestea urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere.

”Menţionăm faptul că, în această perioadă în care condiţiile meteo sunt nefavorabile şi se înregistrează temperaturi negative, personalul feroviar este activat şi intervine operativ în zonele unde, în anumite intervale orare, sunt identificate deranjamente la linie. De asemenea, personalul de specialitate al CFR SA menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar, funcţie de evoluţia vremii şi de măsurile necesar a fi implementate, să fie menţinut operaţional pe toate magistralele feroviare”, a mai precizat sursa citată.

Recomandări pentru călători:

Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să solicite reprezentanţilor operatorilor de transport feroviar de călători informaţii despre condiţiile de circulaţie sau să verifice Tabelele Sosire/Plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul Camere web (https://cfr.ro/camere-web-2/).

De asemenea, călătorii aflaţi în tren pot consulta şi programul Trenul meu (https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Trains), de pe site-ul companiei www.cfr.ro, un program care oferă informaţii despre localizarea unui tren aflat în circulaţie, dacă trenul respectiv are sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară, precum şi timpul estimat de sosire.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.