G4Media.ro

CFR SA riscă să piardă fonduri europene de 800 milioane de euro…

sursa foto: CFR

CFR SA riscă să piardă fonduri europene de 800 milioane de euro pentru un proiect scos la licitație acum 3 ani. Șeful CFR: Contractul pentru modernizarea tronsonului Braşov-Sighişoara trebuie semnat în această lună, dacă nu vrem să pierdem banii

Compania care administrează calea ferată trebuie și este îndreptățită să semneze contractul pentru modernizarea tronsonului Braşov-Sighişoara, loturile 1 (Braşov – Apaţa) şi 3 (Caţa – Sighişoara), dacă nu vrea să piardă finanțarea europeană de 800 de milioane de euro, oferită prin programul CEF – Connecting European Facilities. „Dacă nu dorim să luăm banii de la Comisia Europeană şi ne asumăm că acest contract va fi finanţat din bugetul de stat putem să mai aşteptăm cât vrem”, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA, potrivit Agerpres. Acesta a răspuns astfel acuzațiilor făcute de către fost șef al companiei, Constantin Axinia, care a reclamat faptul că a fost schimbat din funcție deoarece nu a vrut să semneze acest contract. CFR SA a scos la licitație modernizarea celor două tronsoane cu o lungime cumulată de 86 de kilometri încă din decembrie 2016. A urmat apoi o luptă continuă în instanță între companiile, care s-au înscris la licitație. Iar această luptă continuă și acum, așa cum G4Media a scris deja.

„CFR SA este beneficiarul unui contract de împrumut din fonduri europene finanţat de Comisia Europeană prin programul CEF – Connecting European Facilities. Pentru acest proiect avem aproximativ 800 de milioane de euro alocaţi pe care noi îi ţinem în conturi şi nu îi folosim. Acest proiect a fost promovat la finanţare în baza unui grafic de execuţie şi a unui grafic de consumare a acestor bani. În mod normal, trebuie să vorbim şi de această problemă a finanţării pentru noi, ca stat român. (…) Este o sumă importantă pe care bugetul de stat nu şi-o permite pentru domeniul feroviar”, a explicat Chiper.

Între Brașov și Sighișoara, în prezent, prezent se fac aproape 3 ore și jumătate pe drum, deși între cele două orașe distanța este de doar 128 de kilometri. Potrivit lui Marius Chiper acum pe acest tronson de cale ferată viteza medie de circulație a trenurilor este de 40-50 km/oră. După modernizare va ajunge la 160 km/oră.

„Principalul rău este că programul CEF se termină în 2020 şi în acest an, până la sfârşitul lunii octombrie, trebuie să ne hotărâm dacă acest proiect mai poate sau nu să fie finanţat în cadrul programului. Comisia Europeană a purtat discuţii cu reprezentanţii statului român, inclusiv cu compania de cale ferată, prin care a cerut să facem un calendar şi să spunem cum avem de gând să susţinem din nou la finanţare acest proiect, în condiţiile în care ei se gândesc la o prelungire cu doi ani a programului, deci până în 2022. Noi am făcut grafice, am făcut calendare, am făcut tot felul de calcule cu colegii noştri şi, cu asistenţa tehnică asigurată de ei, am ajuns la concluzia că putem salva acest proiect, în sensul că am identificat obiectivele care pot fi finanţate şi terminate până în anul 2022 şi am ajunge la o pondere de aproximativ 72% din acest proiect pe care îl putem termina şi îl putem finanţa, ceea ce în condiţiile actuale este mult mai mult decât nimic. Alternativa ar fi fost să nu finanţăm nimic, adică zero, şi tot proiectul de 800 de milioane de euro să fie finanţat de la bugetul de stat, ceea ce este greu de acceptat şi greu de suportat”, a subliniat Chiper, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, din punct de vedere legal, respectiv al legislaţiei achiziţiilor publice, CFR SA poate semna contractul.

„Suntem în faza în care avem un raport la procedurii, avem o decizie finală de Curte de Apel – deci după prima fază de contestaţie care este finală şi executorie, decizia finală şi executorie de Curte de Apel trebuie aplicată. În urma aplicării acestei decizii, din cei doi ofertanţi au rămas ambii în procedură, diferenţa fiind făcută doar de oferta financiară. Aplicând criteriile de licitaţie, rămâne câştigător cel cu oferta financiară favorabilă, mai mică. Am aplicat această decizie, am mers mai departe, am emis raportul procedurii”, a arătat şeful CFR SA.

Însă, a continuat Chiper, şi acest raport a fost contestat.

„Am aşteptat să se judece această contestaţie în prima instanţă şi această primă instanţă a respins contestaţiile făcute de ofertanţi, pentru că ei au început să se conteste unul pe celălalt şi instanţa a respins ambele contestaţii. În aceste condiţii, suntem în faza în care, conform unui articol din Legea achiziţiilor publice, autoritatea contractantă are dreptul să semneze contractul. (…) Legea spune că, dacă eşti într-o situaţie în care ai o hotărâre finală, motivată în primă instanţă pe o procedură de contestaţie, autoritatea contractantă poate semna. Şi aici suntem”, a atras el atenţia.

Cronologia licitației și a problemelor din justiție:

– decembrie 2016: CFR a demarat licitația
– august 2017 – depunerea ofertelor
– iulie 2018 – asocierea BraSig (companiile Strabag-Swietelsky) e desemnată câștigătoare
– iulie 2018 – consorțiul RailWorks (companiile  Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ’98) face contestatie
– decembrie 2018 – Curtea de Apel cere reevaluarea ofertelor
– iunie 2019 – RailWorks declarată câștigătoare
– iulie 2019 – BraSig face contestație

CFR SA a decis, pe 19 iunie, ca modernizarea celor cele două tronsoane, care fac parte din legătura feroviară dintre Brașov și Sighișoara, să se facă de către Asocierea RailWorks, formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ’98.

“Oferta financiară a Asocierii RailWorks a fost de 2,9 mld. lei fără TVA. Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis cu acea ocazie CFR SA printr-un comunicat de presă.

Fostul director al CFR SA a acuzat presiuni pentru semnarea contractului

Potrivit clubferoviar.ro, fostul director al companiei de infrastructură feroviară, Constantin Axinia, a acuzat că a fost schimbat din funcție deoarece a refuzat semnarea contractului cu asocierea RailWorks, deși chiar el a admis că din punct de vedere legal putea face acest lucru.

“Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.red.) mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, potrivit clubferoviar.ro.

Foto: CFR SA

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. In ce tara credeti ca traiti? Romania pierde mereu.

  2. Ca sa vezi! Tocmai acum! Musai! Pentru Partid!
    Amantele sa stea linistite la locurile lor. Banii curg rauri!

  3. Vai de caile ferate romane, s-a furat si distrus in ultimul hal la cfr.Uite, si aici Romania este cu cel putin 30 de ani in urma altor tari.Cand in marile tari dezvoltate (Japonia,China,Franta,Italia,Germania,Suedia,Spania etc), societatea si politicul este nevoita sa investeasca masiv in cai ferate si abandonarea automobilului,in Romania fiecare vrea masina personala.Nu am auzit pana acum nici o viziune cum Romania vrea sa treaca la mobilitate ecologica.

  4. 9 Mai 2019. „România are cea mai PROASTA infrastructură feroviară din Europa, potrivit Forumului Economic Mondial.
    Ţara noastră ocupă abia locul 73 din 101 state pentru care există date, fiind depăşită de Pakistan, Botswana sau de Republica Moldova.
    In timpul mitingului PSD din data de 9 mai, Dragnea a suţinut în fața mulțimii că PSD rezolvă tot ce nu s-a făcut și repară greșelile și „strâmbătățile”:
    „Forţăm investiţiile în infrastructura rutieră şi de cale ferată, construim autostrăzile care nu s-au construit până acum, îndreptăm legile strâmbe, scoatem justiţia de sub influenţa politicii şi a serviciilor secrete”
    Minciună: Dragnea, încearcă să mintă şi să manipuleze electoratul pozând în salvatorul României. Nu numai că PSD nu “forţează” investiţiile în infrastructura rutieră şi de cale ferată, dar nici nu respectă legile în vigoare în această privinţă, legi care obligă Executivul la anumite investiţii anuale. Guvernanţii s-au încăpăţânat să îndrepte ceea ce ei numesc “legi strâmbe” în ciuda criticilor şi avertismentelor venite din partea societăţii civile, a magistraţilor şi a instituţiilor europene . Astfel, România a ajuns alături de Polonia şi Ungaria, şi ele vizate de activarea celei mai dure sancţiuni politice: Articolul 7 din Tratatul UE. Măsura duce la pierderea dreptului de vot în Consiliul Euopean, astfel că un stat aflat în această situţie nu-şi mai poate apăra interesele în interiorul UE.”
    https://detectoruldeminciuni.ro/liviu-dragnea-investitii-infrastructura-rutiera-cale-ferata-autostrazile-legi-strambe-justitie-influenta-politicii-servicii-secrete/
    Mincinosi ordinari, ati distrus TARA in 3 ANI!
    Hai Romania, sa iesim la VOT si sa curatam TARA de aceste canalii!