G4Media.ro

VIDEO Chei fluturate pe marginea drumului: Turismul la negru continuă în stațiunile…

sursa foto: Captură video

VIDEO Chei fluturate pe marginea drumului: Turismul la negru continuă în stațiunile de pe litoral și în plină pandemie

Oameni care flutură cheile pe marginea drumurilor din stațiunile de pe litoralul românesc pot fi văzuți și în acest an, deși ne aflăm în plină pandemie COVID-19. Turismul la negru continuă și în 2020 iar proprietarii care „agață” turiști de pe marginea șoselei nu pot fi verificați dacă respectă regulile de protecție sanitare impuse de autorități.

Prefectul județului Constanța atrage atenția asupra pericolului la care se expun turiștii care aleg să stea cazați la persoane necunoscute, despre care nu se știe dacă respectă normele sanitare.

În acest moment, pe litoralul românesc există aproximativ 100.000 de locuri de cazare acreditate și alte 100.000 de locuri la negru, conform aproximărilor făcute anii precedenți de specialiștii în turism.

„Turismul „la cheie” este un fenomen de care, se pare, nu putem scăpa, nici măcar în plină pandemie! Indivizi care, fără să se gândească la faptul că vor primi în casele lor oameni despre care nu știu nimic, care pot veni dintr-un focar COVID, sunt prezenți în fiecare dimineață pe marginea drumului, în cele mai importante stațiuni de pe litoral, cu precădere în Mamaia. Din start, un act de inconștiență!”, a transmis pe Facebook George Niculescu, prefectul județului Constanța.

Prefectul Niculescu mai atrage atenția că ceea ce fac cei care flutură cheia pe marginea drumului „este o definiție adevărată a zădărnicirii combaterii bolilor”:

„În contextul actual, în care turismul trebuie să fie făcut respectând regulile de igienă, purtarea măștilor, scanarea temperaturii și multe altele, vedem în imagini o definiție adevărată a zădărnicirii combaterii bolilor. Autoritățile locale, în special cele din sudul litoralului sau Eforie, au încercat să descurajeze aceste practici prin supraimpozitarea celor identificați că fac turism „la cheie”. Aceștia au primit taxări după modelul operatorilor economici care își declară, an de an, cu corectitudine și responsabilitate, încasările realizate din turism”, a mai transmis Niculescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. E mai periculor un hotel aglomerat decat casa aluia cu cheile

    • Oare?.. Stii tu sigur ca ala cu cheile a dezinfectat dupa ce au plecat ultimii „musafiri”? Macar hotelul are niste obligatii, are interesul sa faca ceva ca sa evite amenzile DSP si/sau inchiderea in plin sezon.
      In plus, problema turismului la negru este ca tu platesti taxe ca fraierul, in timp ce gazda ta doar incaseaza.

      Selectie naturala.

  2. Dc prefectul se uita doar la efect si nu la cauza? Oare nu are capacitatea de a intelege problemele turismului? Oare are impresia ca toata lumea isi permite 300 – 500 ron pe noapte la hotel? Oare stie ce preturi se practica pe litoral sau mereu a stat gratis, pe linie de partid ?

    USLis sinistru, deconectat de la problemele societatii.

  3. Mama ce activ e prefectul…ma simt super safe la Constanta daca “scapam” si de astia cu cheile…
    Nea prefectu habar nu are care e ponderea celor “cu chei” in ecuatia cazarilor la Mamaia
    El crede ca turistii stau in hotelurile praduite de mazare & co sau in ale lui Murad, si cand suna vreunul hop sare prefectul sa se bage si el in seama cu o postare cu “focare de infectie”
    Fi-mi-ar sila de toti spurcatii care conduc Constanta…
    lachele asta de prefect se potriveste de minune cu Fagadau, aceasta scursura sinistra a “politicii” de pe malul Marii Negre

  4. Fenomen de care „nu putem scapa’ dar nici macar n-au incercat. E suficient ca timp de 2 saptamani sa trimiti politia in civil plus jandarmii si organele fiscale peste un grup compact cum ar fi cel de vis a vis de Satul de Vacanta unde se strang din toata Constanta si unde camerele sunt cele mai cautate fiind langa Mamaia. Ai bagat la duba 4-5 la fiecare razie afla in 2 ore toata suflarea de plasatori la negru din oras si se retrag de frica. Peste 2 zile, peste inca o zi samd repeti figura. In 2 saptamani ai eliberat strazile de ei. Amenzi de amenzi, fara mila, au de unde, de zeci de ani nu i-a deranjat nimeni, au strans, au facut averi, se vede imediat diferenta intre batrana care merge cu propria cheie sa dea si ea o camera si plasatorii profesionisti care au cheile de la 30-40 apartamente goale, mai ales in weekend. In felul asta reduci riscul de infectare a turistilor, la Hotel mai sunt conmtrolati, monitorizati. La cazarea particularului nu e nici un control, pot fi si infractori dati in urmarire generala, stau relaxati, autroritatile nu exista, sa-i verifice, sa-i prinda si sa-i inchida. Poate acum, in al 12-lea ceas sa faceti ceva, mai sunt 3 saptamani din august, faceti razii si grija sa nu rasufle ca-i anunta imediat si se ascund.

  5. Fals! Ala la hotel e imediat depistat si izolat pt ca sunt monitorizati. La particular daca vine cu virus imbolnaveste un cartier intreg incepand cu blocul respectiv.