Cheiurile Senei, evacuate de polițiștii francezi pentru al doilea weekend consecutiv. Mii de parizieni au ieșit din nou să se bucure de soare
Pentru al doilea weekend consecutiv, poliția din Paris a evacuat cheiurile Senei sâmbătă după-amiază. Odată cu sosirea vremii frumoase și în ciuda frigului, malurile au fost luate cu asalt de parizienii aflați în căutarea soarelui, scrie Le Figaro.
„Măsurile sanitare luate pentru a lupta contra răspândirii COVID-19 nu sunt respectate pe cheiurile Senei. Forțele de ordine intervin pentru a pune capăt acestor adunări”, a anunțat poliția pe Twitter. Deja, de vineri, a fost interzis consumul de alcool în zonă.
Aproximativ 4.400 de polițiști au fost mobilizați în acest weekend „pentru a menține un nivel ridicat de control al respectării gesturilor barieră în locurile din Paris cele mai frecventate, regulilor de carantină între orele 18 și 6 și al respectării de către comercianți a numărului de clienți”, a mai precizat poliția.
La Toulouse și Bordeaux, pe malurile râului Garonne, în ultimele zile au fost observate mulțimi de oameni, astfel că respectivele prefecturi au decis să interzică consumul de alcool în Bordeaux și să închidă pur și simplu malurile la Toulouse.
Sursa foto: captură video Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii