G4Media.ro

Chiar va abandona Congresul SUA Ucraina acum?

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Chiar va abandona Congresul SUA Ucraina acum?

Scriu acest text la Varșovia, la 270 de kilometri de granița Poloniei cu Ucraina. Linia frontului, pe care chiar acum luptă și mor ucraineni, se află la încă 720 de kilometri mai la est. Cu alte cuvinte, nu chiar așa departe. O zi lungă de mers cu mașina. Mă aflu sigur în raza de acțiune a rachetelor rusești, de felul acelora care au lovit Kievul, Odesa și Liovul de atâtea ori în cursul ultimilor doi ani, potrivit The Atlantic citat de Rador Radio România.

Zeci de milioane de alți oameni – polonezi, germani, români, finlandezi, estoni, suedezi, slovaci, lituanieni, cehi, letoni și norvegieni – se află și ei în raza rachetelor convenționale rusești, indiferent că ar fi lansate din Belarus, din părțile ucrainene controlate de ruși ori din Rusia însăși. Oricine din Europa poate fi lovit, evident, și de armele nucleare rusești, după cum le place să ne amintească atât de des propagandiștilor de la televiziunea rusă. Dmitri Medvedev, fostul președinte rus, a amenințat luna trecută Polonia cu pierderea statalității, a amenințat Suedia și Finlanda cu rachete nucleare și hipersonice și a afirmat că statele baltice sunt ale Rusiei de fapt.

Dar de obicei posibilitatea unei agresiuni rusești nu afectează pe nimeni și nu schimbă nimic. Nimeni nu vorbește despre ea. Viața decurge normal. În Finlanda și România se pregătesc alegeri prezidențiale. În Germania agricultorii fac grevă. Lituania organizează un festival internațional al luminilor.

Din momentul în care ucrainenii vor începe să piardă toate acestea se vor schimba. De câteva luni observatorii occidentali tot vehiculează cuvântul „remiză”, ca și cum invazia Rusiei din Ucraina s-ar fi stabilizat într-un soi de îngheț anost, permanent.

În realitate linia frontului e dinamică. Se schimbă continuu, iar aceste schimbări, deopotrivă fizice și psihologice, încep să favorizeze Rusia. Ucrainenii sunt la fel de viteji și ingenioși ca acum un an. Dronele lor au lovit recent un depozit de gaz de lângă Sankt Petersburg, la sute de kilometri de Ucraina, și nu e singura țintă lovită. Chiar neavând o marină proprie, au împins o mare parte a flotei ruse din Marea Neagră departe de țărmurile lor. Însă la sol, în estul și sudul țării, ei sunt nevoiți să-și raționalizeze muniția. Niciodată n-au avut suficiente gloanțe și rachete, dar acum riscă să nu mai aibă destule nici măcar pentru a putea continua lupta.

Dacă linia frontului s-ar retrage dramatic în defavoarea lor, numai violența ororilor ce vor avea loc acolo va fi suficientă pentru a declanșa o undă de șoc în restul Europei.
Ocuparea de către Rusia a unui teritoriu și mai mare ar însemna în continuare ce a însemnat în ultimii doi ani: camere de tortură, arestări arbitrare, mii de copii răpiți. Însă un șoc chiar mai profund și mai amplu ar fi declanșat de conștientizarea faptului că SUA sunt un aliat nu doar nedemn de încredere, dar și neserios. Un aliat stupid. Spre deosebire de UE, care colectiv cheltuie pentru Ucraina mai mulți bani decât SUA, dar nu poate încă produce la fel de multe arme, America încă mai poate trimite arme și muniție. Washingtonul e acum pe punctul de a refuza acest lucru, dar nu pentru că s-ar fi răzgândit Casa Albă.

Iminentul sfârșit al ajutorului american pentru Ucraina nu vine în urma vreunei decizii politice. Administrația Biden a condus cu succes vreme de doi ani o coaliție internațională pentru a-i asigura Ucrainei nu soldați, dar ajutor militar. Guvernul a ținut regulat ședințe, s-a consultat cu aliații, a atras sprijin militar de prin toată lumea. În SUA există încă o majoritate în favoarea Ucrainei. Majorități în ambele camere ale Congresului. S-a scris că Senatul are practic legislația pe țeavă. Însă acum, din motive care neinițiaților li se pare de nepriceput, o minoritate a republicanilor din Congres, dintr-un capriciu de pizmă politică, se pregătește să anuleze ajutorul. Cu șanse de reușită.

Au existat multe decizii proaste distincte care au dus la acest moment. Fostul președinte al Camerei Kevin McCarthy a luat-o pe prima în vară: a eliminat Ucraina dintr-o lege bugetară mai amplă. Ideea bizară de a condiția ajutorul pentru Ucraina de amendamente controversate la legislația imigrației a fost a doua. Apoi au venit voturile din Iowa și New Hampshire care par să-l fi plasat pe Donald Trump pe o traiectorie de neoprit către nominalizarea republicană la președinție; Trump le-a telefonat cu succes unor senatori republicani pentru a bloca legea privind Ucraina și imigrația. Motivul lui e flagrant de egoist: vrea persistența haosului la granița cu Mexicul pentru a-l putea exploata ca temă de campanie. Nu vrea nici ca Biden să aibă de beneficiat electoral venind cu o soluție sau un progres. Și pur și simplu nu-i pasă că ucrainenii vor rămâne fără muniție din această cauză.

Pentru lumea din afară nimic din logica din spatele acestor decizii nu are vreo logică. Tot ce poate ea vedea e că sistemul politic american a fost deturnat și făcut disfuncțional de o facțiunea radicală rusofilă condusă de Trump – un fost președinte care s-a făcut de rușine încercând să folosească forța și înșelăciunea pentru a rămâne la putere.

Abandonând Ucraina cuprinși de un puseu de incompetență politică, americanii vor consimți la moartea și mai multor ucraineni, la și mai multă distrugere în țară. Și vom convinge milioane de europeni că nu suntem de încredere. Le vom trimite un mesaj și Rusiei și Chinei, întărindu-le convingerea frecvent reiterată că SUA sunt o putere degenerată, muribundă. Acum nici un an, când Biden și-a făcut vizita-surpriză la Kiev, SUA proiectau încredere și unitate la conducerea unei alianțe funcționale. Acum, brusc, n-o mai facem.

Legiuitorii aleși nu au tocmai multe ocazii de a influența cu adevărat mersul lumii. Dar, chiar acum, acțiunile numai câtorva aleși republicani ar putea curma transformarea unei suite de decizii proaste într-o decizie chiar mai rea. E șansa lor de a face America serioasă din nou.

Sursa: THE ATLANTIC / Rador Radio România /.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează