G4Media.ro

Chile anunţă crearea unui coridor biologic pentru protejarea cerbului huemul, o specie…

Sursa foto: Wikimedia Commons – Flickr / Valentina Requesens

Chile anunţă crearea unui coridor biologic pentru protejarea cerbului huemul, o specie periclitată

Chile a lansat luni un program destinat protejării cerbului huemul, o specie care trăieşte în emisfera sudică, prin crearea unui coridor biologic ce include un teren donat recent de familia filantropului şi fondatorului companiei North Face, Douglas Tompkins, care a murit în 2015, informează Reuters, citată de Agerpres.

Fundaţia Rewilding Chile, moştenirea lăsată de Douglas Tompkins, alături de Ministerul Agriculturii din Chile, a anunţat crearea ”Coridorului naţional pentru huemul”, care va fi alcătuit din aproximativ 16 zone conectate, protejate de stat, alături de alte iniţiative private de conservare.

”Această iniţiativă public-privată are drept scop reducerea ameninţărilor asupra speciei, consolidarea populaţiei huemul în zone-cheie de conservare aparţinând Patagonian Park Route”, a spus ministrul într-un comunicat, adăugând că va construi totodată primul centru din lume pentru Salvarea, Reabilitarea şi Reproducere cerbului huemul.

Săptămâna trecută, Kristine Tompkins, cofondator şi preşedinte al Rewilding Chile, a avut o întâlnire cu preşedintele Gabriel Boric în scopul donării a 93.492 de hectare destinate înfiinţării unui nou parc naţional în regiunea Magallanes.

”Acesta este unul dintre motivele pentru care acest parc este atât de important, nu doar pentru Chile, ci pentru omenire”, a declarat Tompkins pentru Reuters, adăugând că Southern Chile este o sursă importantă de captare a dioxidului de carbon datorită turbăriilor şi pădurilor virgine. ”Este un ‘obiectiv grozav’ pentru conservare şi lupta împotriva crizei climatice”.

Cerbul huemul este una dintre speciile de cerbi nativi care trăieşte exclusiv în pădurile din Patagonia de pe teritoriul Argentinei şi Chile. Degradarea habitatului a redus această specie la mai puţin de 1% din populaţia sa iniţială, potrivit datelor ministerului.

Exemplarele adulte de huemul, cunoscute şi sub denumirea güemuls, pot ajunge la o lungime de circa 1,55 metri, 80-90 de centimetri în înălţime şi cântăresc până la 68 de kilograme. Sunt erbivori şi trăiesc circa 14 ani.

Deşi trăia iniţial în regiuni din centrul Chile, cerbul huemul poate fi acum observat în principal în regiunile cele mai sudice, Aysen şi Magallanes.

”O specie precum huemul nu va supravieţui dacă toate habitatele sale nu sunt conectate, iar aceasta este o viziune foarte amplă, care va servi drept model în multe alte regiuni din lume şi va reprezenta iniţiativa care va salva această specie”, a spus Tompkins.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...