China a cerut ONU să nu i se subestimeze „voința fermă și puterea poporului chinez” cu privire la Taiwan
China a cerut joi ONU să nu i se subestimeze „voinţa fermă” cu privire la Taiwan, asigurând în acelaşi timp că Beijingul preferă o „reunificare” paşnică, scrie AFP, citată de Agerpres.
De la tribuna Adunării Generale a ONU, vicepreşedintele chinez Han Zheng a repetat poziţia chineză potrivit căreia Taiwanul este o „parte inalienabilă” a Chinei.
„Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea puternică, voinţa fermă şi puterea poporului chinez pentru a garanta suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, a declarat el.
„Realizarea reunificării complete a Chinei este o aspiraţie a tuturor fiilor şi fiicelor naţiunii chineze”, a subliniat vicepreşedintele chinez.
„Vom continua să lucrăm pentru reunificarea paşnică cu mare sinceritate şi efort”, a mai spus el.
Aproape toate statele recunosc Beijingul, şi nu Taipeiul, dar SUA sunt cel mai puternic aliat al insulei şi îi furnizează în special un sprijin militar substanţial.
Unii responsabili americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dorinţa Chinei de a prelua insula cu forţa, mai ales dacă Taiwanul îşi declară oficial independenţa.
Experţii sunt de părere că Beijingul ar putea învăţa lecţii de la Ucraina, la un an şi jumătate după invazia rusă.
În ce priveşte conflictul din Ucraina, China încearcă să se poziţioneze ca ţară neutră, în pofida sprijinului său declarat pentru Kremlin.
Han Zheng a cerut „încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace” cu privire la Ucraina.
„China sprijină toate eforturile care conduc la o soluţionare paşnică a crizei ucrainene şi este pregătită să continue să joace un rol constructiv” în favoarea păcii, a asigurat el.
Vicepreşedintele chinez s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu secretarul de stat american Antony Blinken, un nou efort de a tempera relaţia tumultoasă dintre cele două puteri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii