China a exercitat presiuni asupra UE pentru a renunţa la criticile privind dezinformarea pe tema Covid-19
China a încercat să blocheze publicarea unui raport UE conform căruia Beijingul ar răspândi dezinformări despre epidemia de coronavirus, potrivit Reuters.
Raportul a fost dat publicităţii până la urmă, deşi chiar înainte de începutul perioadei de weekend din Europa şi cu unele critici la adresa guvernului chinez rearanjate sau îndepărtate, indiciu al echilibrului pe care Bruxelles-ul încearcă să-l realizeze în condiţiile în care epidemia de coronavirus bulversează relaţiile internaţionale.
Misiunea chineză pe lângă UE nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii şi Ministerul de Externe al Chinei nu a răspuns imediat la întrebările trimise prin fax pe această temă. O purtătoare de cuvânt a UE a spus: „noi nu comentăm niciodată despre conţinutul sau presupusul conţinut al contactelor diplomatice interne şi comunicărilor cu partenerii noştri din alte ţări”. O altă oficialitate UE a spus că raportul despre dezinformare a fost publicat ca de obicei şi a negat că vreo parte a acestuia ar fi fost atenuată.
Patru surse diplomatice au spus pentru Reuters că raportul fusese iniţial programat să fie dat publicităţii în 21 aprilie, dar a fost întârziat după ce oficialităţi chineze au citit un articol de presă din Politico, unde era făcută o prezentare a constatărilor documentului.
Un oficial chinez de rang înalt a luat legătura cu oficialităţi europene de la Beijing în aceeaşi zi pentru a le spune că „dacă raportul este conform descrierii şi este publicat astăzi, va fi foarte rău pentru cooperarea noastră”, conform corespondenţei diplomatice UE la care a avut acces Reuters.
Corespondenţa îl citează pe înaltul demnitar Yang Xiaoguang de la Ministerul de Externe chinez care spune că publicarea raportului ar „înfuria foarte tare” Beijingul şi acuză oficialităţi europene de încercarea de a mulţumi „pe altcineva” – ceea ce diplomaţii UE au înţeles a fi o referire la Washington.
Cele patru surse au spus că drept urmare publicarea raportului a fost amânată, iar comparaţia între versiunea internă a raportului obţinută de Reuters şi versiunea finală publicată vineri seara arată mai multe diferenţe.
De exemplu, pe prima pagină a raportului intern transmis guvernelor UE în 20 aprilie, departamentul de politică externă al UE spune: China a continuat să susţină o campanie de dezinformare globală pentru a deturna atenţia de la vina pentru izbucnirea pandemiei şi a-şi îmbunătăţi imaginea internaţională. Au fost observate deopotrivă tactici evidente şi camuflate”.
Rezumatul public postat vineri pe portalul pe teme de dezinformare al blocului, euvsdisinfo.eu atribuie dezinformarea unor „surse susţinute de stat din diverse guverne, inclusiv Rusia şi – în măsură mai mică – China”.
Rezumatul public remarcă „dovezi semnificative de operaţiuni chinezeşti sub acoperire pe mediile de socializare” dar referinţa a fost lăsată pentru ultimele şase paragrafe ale documentului.
Sursa: Euractiv și Reuters / Traducerea: Adriana Buzoianu (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.