China a pierdut India – analiză Foreign Affairs

Analiză publicată de TANVI MADAN în Foreign Affairs:

În iunie 2020, armatele chineză și indiană s-au confruntat în Valea Galwan, o zonă accidentată și îndepărtată de-a lungul frontierei disputate dintre cele două țări. Douăzeci de soldați indieni și cel puțin patru soldați chinezi au fost uciși, iar dezbaterile cu privire la implicațiile pe termen lung ale acestor încăierări s-au încins. Unii analiști au crezut că relația sino-indiană va reveni în curând la normal, cu întâlniri regulate la nivel înalt, sporirea investițiilor chineze în India, schimburi în domeniul apărării și coordonare multilaterală.

Comerțul bilateral record și călătoria ministrului chinez de externe Wang Yi în India în martie 2022 păreau să susțină ideea că cele două țări ar putea lăsa deoparte disputa de frontieră și ar putea continua să consolideze legăturile. La fel și acordul oficialilor chinezi și indieni din septembrie de a se retrage de pe pozițiile de confruntare de-a lungul uneia dintre secțiunile de frontieră din regiunea Ladakh, unde armatele lor s-au confruntat din 2020.

Această aparență de apropiere ascunde rupturi reale. Factorii de decizie politică indieni au fost șocați de izbucnirea crizei de frontieră din 2020, pe care au pus-o pe seama agresiunii chineze și care rămâne o sursă continuă de tensiune și îngrijorare. Politicile interne și externe ale Indiei s-au schimbat în mod semnificativ ca răspuns la amenințarea percepută a Chinei, iar orice restaurare a status quo-ului anterior în relația bilaterală este puțin probabilă.

În viitorul previzibil, abordarea Indiei față de China a trecut de la ceea ce poate fi descris ca un angajament competitiv la o coexistență competitivă – dacă nu cumva „coexistență armată”, după cum a spus fostul ministru de externe indian Vijay Gokhale. În urmă cu doi ani, am sugerat în revista Foreign Affairs că acțiunile Chinei ar putea duce la „pierderea Indiei” de către Beijing. Acum, se poate spune cu siguranță că China a pierdut India.

CIOCNIRI ÎN KARAKORUM

India a perceput China ca pe o amenințare cel puțin de la sfârșitul anilor 1950, când au ieșit în evidență diferendele dintre ei cu privire la Tibet (statul himalayan anexat de China în 1951) și la granița lor nedemarcată. Aceste dispute au precipitat un război în toată regula în 1962, care s-a încheiat în mod dezastruos pentru India, cu pierderi teritoriale. Însă, după o criză în 1986-87, frontiera a rămas relativ pașnică, o stare de lucruri facilitată de mai multe acorduri pe care New Delhi și Beijingul le-au negociat pe parcursul a 25 de ani. Această detensionare a permis, de asemenea, un angajament sino-indian mai larg, în special în domeniul economic și multilateral. Abia după ce liderul comunist chinez Xi Jinping a preluat funcția de președinte, situația frontierei a reapărut din nou, cu tensiuni în 2013, 2014, 2015 și 2017, iar China și India au intrat în competiție mai intensă și în alte părți, concurând în fața țărilor din Asia de Sud și în cadrul organizațiilor internaționale.

Chiar și în acest context, evenimentele din Ladakh din 2020 nu au constituit doar o altă dispută de frontieră. Violențele au depășit mai multe praguri, inclusiv primele decese din ultimii 45 de ani și primele focuri de armă cunoscute din ultimele decenii. Confruntările au avut loc în mai multe locuri, la o scară mai mare și pe o perioadă mai lungă de timp decât în crizele anterioare. India a acuzat China de încălcarea acordurilor de frontieră și, prin urmare, factorii de decizie indieni sunt îngrijorați de perspectiva ca forțele chineze să întreprindă noi acțiuni militare. Această rupere a încrederii are implicații pe termen lung pentru frontiera nesigură și pentru relația mai largă dintre cele două țări.

Beijingul a cerut ca criza de la graniță să fie lăsată deoparte și să se reia cooperarea diplomatică, de apărare și economică, acum că trupele chineze și indiene s-au dezangajat în unele dintre punctele de fricțiune. Dar New Delhi a cerut continuarea dezangajării – retragerea trupelor din mai multe puncte de conflict – și o de-escaladare – adică o inversare a consolidării militare și a infrastructurii care a avut loc de ambele părți ale frontierei în ultimii doi ani și jumătate. Este puțin probabil ca China să fie de acord cu aceasta din urmă, iar India nu va face o de-escaladare unilaterală. În plus, India nu consideră că problema frontierei poate fi ignorată. India consideră că pacea și liniștea de la graniță reprezintă o condiție prealabilă pentru o relație sino-indiană normală. Prim-ministrul Narendra Modi nu s-a întâlnit cu Xi în marja summit-ului Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) din septembrie, fiind prima dată când o astfel de întâlnire nu a avut loc – un semnal clar că India nu este încă dispusă să revină la o relație normală cu China.

Confruntarea din 2020 a întărit opiniile oficiale și publice despre China în India, inclusiv în rândul unei noi generații pentru care războiul sino-indian din 1962 era o amintire îndepărtată. Împreună cu lipsa de transparență a Chinei în ceea ce privește pandemia COVID-19, luptele de la graniță i-au făcut pe mulți indieni să fie convinși că China reprezintă o amenințare iminentă și acută pentru țara lor. Aceste evoluții au pus capăt ideii că cele două țări ar putea atenua tensiunile politice prin acorduri de frontieră și o cooperare mai largă – în special economică. De asemenea, ele au redus reticența Indiei, provenită din îngrijorarea de a provoca China, de a consolida anumite tipuri de capacități militare, infrastructură și parteneriate, în special cu Statele Unite.

RUPTURI REALE

Percepția Chinei ca un actor adversar și nedemn de încredere a produs, la rândul său, schimbări la graniță care vor dăinui probabil după această criză. Ambele părți și-au consolidat prezența militară la graniță, cu mult mai multe trupe desfășurate în avans – linia de demarcație reală dintre teritoriile controlate de India și cele controlate de China seamănă acum mai mult cu linia de control puternic militarizată dintre India și Pakistan. De asemenea, India a redistribuit o parte din forțele care se confruntau cu Pakistanul sau care se angajau în operațiuni de contra-insurgență în nord-estul Indiei pentru a apăra frontiera cu China. Aceasta își construiește atât infrastructura militară, cât și cea cu dublă destinație în întreaga regiune de frontieră pentru a se alinia la creșterea echivalentă a Beijingului. Aceste eforturi vor persista indiferent de orice acord bilateral de rezolvare a actualei crize de frontieră, deoarece India va continua să fie îngrijorată de noi încercări ale Chinei de a pune stăpânire pe teritoriul indian.

Preocuparea sporită față de China s-a manifestat, de asemenea, în politica internă. Guvernul Modi a trecut de la căutarea inițială a unor legături economice sporite cu China la impunerea de restricții sau la o supraveghere suplimentară asupra unei serii de activități chinezești în India. Guvrenul de la New Delhi nu caută neapărat o ruptură cu China, cât dorește să distanțeze India de China – o abordare menită nu să elimine legăturile economice, ci să identifice și să reducă vulnerabilitățile Indiei în sectoarele critice. Scepticii arată către comerțul bilateral record ca fiind o măsură a eșecului acestei abordări, dar comerțul Indiei cu China a crescut cu aproape 15% mai lent decât comerțul său cu restul lumii în ultimul an. În plus, o evaluare exactă a acestei abordări va trebui să aștepte câțiva ani. Oficialii indieni au impus restricții asupra investițiilor chinezești, asupra accesului chinezilor la contractele de achiziții publice indiene și asupra activităților companiilor sau organizațiilor chinezești în sectoare economice, tehnologice, de telecomunicații, ale societății civile și educaționale esențiale. Guvernele statelor componente ale federației indiene și companiile de stat indiene au suspendat sau s-au retras din anumite acorduri cu companii chineze. India a interzis mai multe aplicații chinezești populare, inclusiv platforma de socializare TikTok, și a exclus companiile de telecomunicații chinezești din rețeaua sa 5G. Iar autoritățile indiene de aplicare a legii vizează companiile chineze pentru presupuse încălcări ale legislației fiscale sau ale transferului de date.

Tensiunile cu Beijingul au determinat, de asemenea, New Delhi să încerce să reducă dependența economică a Indiei de China și să profite de dorința altor țări de a face același lucru. Guvernul Modi a trecut de la criticarea acordurilor comerciale pe motiv că acestea au afectat negativ întreprinderile, fermierii și lucrătorii indieni la explorarea sau semnarea de acorduri cu Australia, Canada, Israel, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Uniunea Europeană. De asemenea, India caută investiții mai mari din surse alternative, nu doar în Occident, ci și în Indo-Pacific și în Orientul Mijlociu – în special în sectoare precum energia solară, produsele farmaceutice și electronice, unde încearcă să stimuleze producția internă și să reducă dependența excesivă de importurile din China.

În ceea ce privește opțiunile mai largi de politică externă, criza de frontieră a determinat India să se alinieze în continuare cu țări care pot contribui la consolidarea poziției sale în raport cu China în domeniul apărării, al securității economice și al tehnologiilor critice. Printre acești parteneri se numără Australia, Franța, Japonia, Coreea de Sud, Regatul Unit și Statele Unite.

LUARE DE POZIȚII

India a căutat mult timp să își mențină autonomia strategică, refuzând să fie atrasă în alianțe. Acum, însă, ea se aliniază cel puțin cu țări pentru a face față amenințării pe care o reprezintă China. India este dispusă acum să coopereze mai strâns cu Statele Unite, chiar cu riscul de a înfuria China. A semnat un acord de informații geospațiale cu Statele Unite în octombrie 2020; desfășoară exerciții la mare altitudine cu SUA în apropierea graniței chino-indiene în această lună; s-a implicat mai mult în parteneriatul Indo-Pacific cunoscut sub numele de Quad (care include Australia, India, Japonia și Statele Unite), în ciuda obiecțiilor Chinei și ale Rusiei; a participat la o serie de exerciții maritime cu partenerii săi din Quad; a semnat un acord de partajare a logisticii cu Vietnamul în iunie 2022; iar în ianuarie 2022 a ajuns la un acord de vânzare a rachetelor BrahMos (dezvoltate în comun de India și Rusia) către Filipine.

India a evitat cândva discret sensibilitățile Chinei cu privire la amenințările percepute la adresa suveranității sale. New Delhi nu mai este la fel de deferentă. Premierul Modi a recunoscut în mod public convorbirile pe care le-a avut cu Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, ceea ce reprezintă o schimbare față de reticența sa din trecut. Iar forțele aeriene indiene au facilitat vizita de o lună a lui Dalai Lama în Ladakh în iulie 2022. Într-o abatere de la practica obișnuită, în septembrie, Ministerul indian de Externe nu a dat curs unei întrebări despre Xinjiang, provincia cu majoritate musulmană din vestul Chinei. Acesta a menționat de două ori că un raport al ONU privind drepturile omului a evidențiat „maltratarea gravă a minorităților” în interiorul Chinei. În ultimele săptămâni, guvernul indian a vorbit, de asemenea, în mod critic despre „militarizarea Strâmtorii Taiwan”, a refuzat să reitereze politica „o singură Chină” (care ar recunoaște Taiwanul ca parte a Chinei și Republica Populară Chineză ca singurul guvern legal al Chinei), în ciuda apelurilor Beijingului în acest sens, și a îndemnat la reținere și a avertizat împotriva oricărei schimbări unilaterale a status quo-ului după vizita președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei în luna august.

Criza de la graniță a încurajat, de asemenea, o viziune mai receptivă a Indiei față de puterea și prezența SUA în Asia de Sud și în regiunea Oceanului Indian. În ultimii ani, New Delhi a salutat un acord de apărare dintre SUA și Maldive, a permis realimentarea unui avion de recunoaștere american în Insulele Andaman din Golful Bengal, a sprijinit pactul dintre SUA și Nepal al Corporației Provocările Mileniului, care urmărește să faciliteze dezvoltarea infrastructurii, și a ajutat la blocarea încercărilor chineze de a sabota parteneriatul de securitate dintre Australia, Regatul Unit și Statele Unite, cunoscut sub numele de AUKUS. În plus, India cooperează cu Statele Unite și cu alți parteneri, cum ar fi Japonia, pentru a oferi alternative diplomatice, de securitate și economice și pentru a contracara influența tot mai mare a Chinei în țările vecine din Asia de Sud.

În același timp, în timp ce India s-a apropiat de Statele Unite și de aliații tradiționali ai SUA, legăturile sale cu China și cu grupările susținute de Rusia sunt în impas. Criza frontierelor a făcut evidente limitele unor asociații precum BRICS (care cuprinde Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), RIC (Rusia, India și China) și OCS. Ca platforme neoccidentale, acestea au fost utile pentru India atunci când aceasta s-a simțit ignorată de Occident. Dar astăzi, India consideră că China reprezintă o constrângere mai mare pentru interesele sale regionale și globale decât orice altă țară occidentală. În plus, eforturile Beijingului și ale Moscovei de a transforma aceste asociații în platforme anti-occidentale limitează utilitatea lor pentru India. Acest lucru nu înseamnă că India va ieși din aceste grupări – nu va dori să lase un vid pe care China să îl umple -, dar și-a aprofundat în mod mai concertat propriile relații cu țările din „sudul global”, în afara oricăror grupări cu China și Rusia.

NU ATÂT DE RAPID

Cu toate acestea, liderii occidentali vor trebui să țină cont de factorii care ar putea limita viteza și amploarea alinierii Indiei cu țări precum Statele Unite împotriva Chinei. În primul rând, India prioritizează amenințările chineze în mod diferit față de partenerii săi. Chiar dacă aceștia din urmă se concentrează pe provocările maritime din Indo-Pacific, India va acorda o atenție și resurse considerabile pentru a face față provocării chineze și pakistaneze la granița sa. Acest imperativ continental va modela abordarea Indiei față de alte probleme din Indo-Pacific. De exemplu, guvernul de la New Delhi rămâne precaut în ceea ce privește declarațiile despre Taiwan cu alte țări, de teamă că acestea ar putea provoca China să exercite mai multă presiune la graniță sau asupra regiunilor indiene neliniștite, cum ar fi Kashmir și în nord-estul țării. De asemenea, oficialii indieni nu doresc ca China să vadă disputa lor de frontieră prin prisma competiției dintre SUA și China; decizia Beijingului de a intra în război cu India în 1962 a fost motivată de sentimentul că New Delhi și Washingtonul conlucrează pentru a submina interesele chineze în Tibet.

Dependența Indiei de Rusia ca partener comercial și tehnologic în domeniul apărării va încetini, de asemenea, orice realiniere rapidă. Răspunsul inițial precaut al New Delhi la invazia rusă în Ucraina a fost în mare parte modelat de îngrijorarea sa cu privire la o potențială escaladare chineză la graniță. New Delhi nu a vrut să își pună în pericol pregătirea militară prin provocarea Rusiei, un furnizor cheie de apărare. În plus, nu dorește să împingă Rusia dintr-o poziție de relativă neutralitate, într-una favorabilă Chinei în cazul unei alte crize sino-indiene. De asemenea, New Delhi dorește să ofere Moscovei câteva alternative la parteneriatul cu Beijingul pentru a întârzia sau chiar întrerupe aprofundarea în continuare a legăturilor sino-ruse.

Un alt impediment în calea realinierii Indiei ar putea fi dacă reglementările sale economice și tehnologice care vizează China consolidează, în mod deliberat sau involuntar, protecționismul. Acest lucru ar putea limita cooperarea economică și tehnologică a Indiei cu partenerii occidentali și din Indo-Pacific.

De asemenea, este posibil ca India să fie lentă în a lua măsurile adecvate pentru a aborda amenințarea reprezentată de China în domeniul securității și în cel economic din cauza priorităților interne sau a altor priorități de securitate. Ea ar putea încerca să câștige timp (sau stabilitate) cu China, ceea ce ar putea reduce ritmul, deși nu și traiectoria, cooperării sale cu partenerii cu opinii similare. De asemenea, factorii de decizie politică indieni nutresc îndoieli cu privire la cât de dispuși și capabili vor continua să fie mulți dintre partenerii săi de a se contrabalansa cu China. În plus, dezbaterea indiană cu privire la China s-ar putea să se fi restrâns considerabil, dar dezbaterea continuă cu privire la cât de departe și de repede trebuie aprofundate relațiile cu Statele Unite, în special, și cu privire la echilibrul care trebuie găsit între dorința de autonomie strategică și nevoia de aliniere.

NOUA RELAȚIE CU OCCIDENTUL

Prin acțiunile sale din 2020 la graniță, Beijingul a blocat, dacă nu a inversat, anii de aprofundare a legăturilor sino-indiene. De asemenea, a facilitat, în mod contraproductiv, consolidarea parteneriatelor indiene cu mulți rivali chinezi. Subrahmanyam Jaishankar, ministrul indian de externe, a făcut recent aluzie la amploarea largă a competiției dintre cele două țări, schițând o viziune foarte diferită a Asiei față de cea propusă de Beijing. La rândul lor, partenerii Indiei, inclusiv Statele Unite, s-au întrebat în ce măsură India poate fi adusă de partea lor într-o aliniere împotriva Chinei. Aceste țări ar trebui să abordeze India atât cu pragmatism, cât și cu ambiție. Acestea ar trebui să aibă așteptări realiste cu privire la ceea ce ar putea face New Delhi în Indo-Pacific, având în vedere prioritățile sale legate de frontiere, regionale și interne. Și ar trebui să recunoască faptul că, deși India va concura cu China, nu va concura exact în același mod în care o fac Statele Unite sau Japonia. Dar nu ar trebui să aibă prea puțină ambiție, presupunând că India va respinge o cooperare mai profundă – la urma urmei, reticența tradițională a New Delhi-ului s-a transformat în ultimii ani într-un angajament mai binevoitor. India își va conduce propria corabie, dar se îndreaptă în direcția celor interesați să echilibreze puterea și influența chineză în regiune și în întreaga lume.

TANVI MADAN este Senior Fellow în cadrul programului de politică externă al Brookings Institution și autorul cărții Triunghiul destinului: Cum a influențat China relațiile dintre SUA și India în timpul Războiului Rece.