G4Media.ro

China a sancţionat 11 cetăţeni americani, inclusiv parlamentari republicani, ca reacţie la…

China a sancţionat 11 cetăţeni americani, inclusiv parlamentari republicani, ca reacţie la sancţiunile americane legate de Hong Kong

China a sancţionat luni 11 cetăţeni americani, inclusiv parlamentari republicani, ca reacţie la sancţiunile aplicate de Washington unor oficiali din Hong Kong şi China, acuzaţi că îngrădesc libertatea politică în fosta colonie britanică, transmite Reuters, citată de News.ro.

Persoanele vizate de sancţiunile chineze sunt şase parlamentari republicani, respectiv senatorii Ted Cruz, Marco Rubio, Tom Cotton, Josh Hawley şi Pat Toomey şi reprezentantul Chris Smith, precum şi membri ai unor organizaţii non-profit şi de protecţie a drepturilor.

”Ca reacţie la comportamentul greşit al Statelor Unite, China a decis să impună sancţiuni unor persoane care s-au comportat nepotrivit faţă de problemele legate de Hong Kong”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian.

Acesta nu a precizat în ce constau sancţiunile.

Relaţiile dintre cele mai mari două economii ale lumii s-au deteriorat puternic în ultimele luni, în probleme legate de comerţ, Hong Kong şi modul în care China a gestionat epidemia de coronavirus.

Vineri, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva liderului executiv al Hong Kongului, Carrie Lam, şi a unor foşti şi actuali şefi de poliţie.

Parlamentarii americani sancţionaţi luni de China au fost printre cei mai vocali critici ai noii legi pentru securitate naţională impusă de Beijing în Hong Kong, la sfârşitul lunii iunie.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Pffoaaa..chinezii sunt tari !
    N-o sa-i mai lase pe astia sanctionati sa manance lilieci si pangolini !

  2. China face copycat pana si in politica externa, nimic nou sau original, pana si BRI e clona dupa Marshall Plan.
    PS: am fost suprins de asemanarea dintre stealth bomber Xian H-20, dezvoltat de China in prezent si modelul stealth Northrop Grumman B-2 Spirit produs de americani din 1997.
    Acesta se adauga la perechea de avioane de vanatoare stealth clona/original Chengdu J20/Lockheed Martin F22.
    Oare China chiar are tupeu sa infrunte SUA cu arsenalul acesta tras la xerox?