G4Media.ro

China a testat o tehnologie de transmitere pe Pământ a energiei solare…

sursa foto: Facebook

China a testat o tehnologie de transmitere pe Pământ a energiei solare captată din spaţiu

Cercetătorii chinezi au testat un model de sistem tehnologic ce ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ, relatează digi24.ro

Un model de centrală electrică de la Universitatea Xidian, situată în provincia chineză Shaanxi, captează energie solară de la mare distanţă de sol, o transformă în fascicule de microunde şi o transmite prin aer către o staţie de recepţie aflată la sol, unde poate fi convertită în electricitate, relatează agenţia Petra, citată de Agerpres.

În timp ce modelul actual permite trimiterea energiei de la doar 55 de metri distanţă de sol, cercetătorii speră că această tehnologie va putea fi extinsă pentru a furniza energie de la panouri solare amplasate pe orbita Pământului.

Universitatea a precizat, într-un comunicat de presă, că echipa de cercetare din spatele modelului a efectuat recent teste în faţa unui grup de experţi externi, care au verificat succesul sistemului la 5 iunie.

Sursa foto: Universitatea Xidian/ Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Solutia asta a fost testata de americani acum vreo 10 ani . Nefiind satisfacatoare a fost semiabandonata .

  2. Solutia asta a fost testata de americani acum 10 ani de zile . Si cea cu transmiterea fasciculelor de energie prin laser . Rezultatul nu a fost satisfacator asa ca a ramas suspendata .

    • Lasa-i si pe ei sa încerce.
      Din păcate, 55 de metri e un început prea timid pentru un sistem al cărui obstacol major e tocmai distanta.

  3. Hai sa fim serioși!
    Nu îi preocupă furnizarea de energie electrică ci producerea de arme spațiale prin transmiterea focalizată a energiei solare.