G4Media.ro

China acuză SUA de dezinformare privind amenințarea Rusiei împotriva Ucrainei: „Vor crea…

Sursa foto: Twitter / MFA China

China acuză SUA de dezinformare privind amenințarea Rusiei împotriva Ucrainei: „Vor crea turbulenţe şi incertitudine lumii pline de provocări şi vor intensifica suferinţa şi divizarea”

China a acuzat miercuri Statele Unite de ”amplificarea ameninţării unui război şi crearea de tensiuni”, după ce preşedintele american Joe Biden a avertizat că peste 150.000 de militari ruşi încă sunt comasaţi în apropierea frontierei cu Ucraina, informează Reuters, citată de Agerpres.

Pentru a detensiona situaţia, ţările occidentale au sugerat măsuri de control al armamentului şi de construire a încrederii şi le-au recomandat cetăţenilor lor să părăsească Ucraina, întrucât în orice moment ar putea avea loc un atac.

Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ”în orice moment”, dar Rusia a negat că are vreo intenţie de acest fel.

”Asemenea exaltare şi dezinformare persistente din partea unor ţări occidentale vor crea turbulenţe şi incertitudine lumii pline de provocări şi vor intensifica suferinţa şi divizarea”, a declarat miercuri Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, într-o conferinţă de presă.

”Sperăm că părţile vizate vor pune capăt unor astfel de campanii de dezinformare şi vor face mai mult în interesul păcii, al încrederii reciproce şi al cooperării”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei chineze.

China a fost criticată de unii lideri străini, printre care premierul australian Scott Morrison, pentru poziţia sa asupra actualei crize ucrainene.

După săptămâni întregi de tensiuni, Moscova a anunţat marţi începutul unei retrageri a mii de soldaţi ruşi concentraţi de mai multe luni în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar miercuri încheierea manevrelor militare şi plecarea unora dintre forţele sale din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Occidentul este îngrijorat de perspectiva unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Ruşii au solicitat garanţii de securitate concrete din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Sursa foto: Twitter / MFA China

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Tienanmen ’89 !

  2. Hotul striga hotii. Se pregateau intens de aparare?

  3. Ce simpatici sunt astia. Adica nu Rusia e problema ca „antreneaza” 150.000 soldati la granita Ucrainei si blocheaza si Marea Neagra. SUA e problema ca vorbeste despre asta.

  4. Comunisti care cred ca toata lumea iubeste si vrea partidul si conducatorul unic….din pacate nu este asa…ia-o pe asta? Las-o mai moale ca are si polonicul limitele lui.

  5. Am urmarit zilele astea niste articole din presa chineza gen globaltimes.
    Foarte precize, foarte exacte, fara soparle, neideologizate.
    Dupa dusurile de fake news si propaganda care au rulat si la noi citind astea m-am mai linistit si limpezit.
    ce chestia ciudata…coministii chinezi domne…poate totusi isi permit obiectivitate, navand pielea in joc.

    • Nu mai spun de jurnalismului de foarte buna calitate…ce ciudat…de la comunistii chinezi domne…ai fi zis ca acolo is activisti nu jurnalisti.

    • Ai citit si pe unde se afla angajatii ambasadei Chinei de la Kiev impreuna cu familiile lor?

  6. Rusia poate chiar avea de gand sa atace mierucri, dar odata ce informatia a fost facuta publica au renuntat. A venit taticul rusiei sa ii apere ? Oricum mai bine sa fi precaut decat sa fi delasator in astfel de situatii. Mai ales cand ai o armata la granita tarii tale. Cine face exercitii cu atati soldati dedodata 🙂 ?

  7. O pozitie corecta a celui mai puternic stat din lume (pe care nu l-am vazut facand pe politaiul mondial, desi ar cam avea dreptul). Cred ca ONU ar trebui re-inventat; pentru ca in ultimul timp nu prea se mai vede.
    Cum ar fi reactionat SUA daca Mexicul ar intra intr-o alianta cu Rusia? N-ar fi masat trupe la granita?

    • Nu place multora, incomod comentariul tău, stimabile; mai bine l-ai șterge.
      Deși e cât se poate de adevărat.

    • Daca nici pareri nu putem avea, ne-am dat dracu’ cu totul. Inca nu cred ca e asa. Dar imi asum …

    • Doctorul lui Putin.
      La mansardă.

  8. Cat de penibili sunt dictatorii astia cand isi iau apararea reciproc! Presupun ca mesajul este pentru Putin, sa vada ce mult il iubesc, nu pentru restul planetei, stupefiata de ineptia acestor declaratii.

  9. Chinezii ne dau lectii in timp ce ei fac genocid cu minoritatile de ugyuri

  10. A vorbit si nea Ion a lui Galbeaza ca si el e om.

  11. Arată și niște dovezi

  12. Eu chiar credeam China altfel față de Rusia, dar sa ii partea unei Rusiei care deja are țări ocupate pervers, prin regiuni separatiste, vezi Moldova, Georgia, Ucraina, este din partea Chinei prea mult.
    Apreciez China pt faptul ca se dezvolta si implicit cetățenii ei traiesc mai bine, față de Rusia unde e vai de capul rusului de rand, dar daca China vine cu astfel de texte, nu pot sa zic decât RUȘINE!
    Oricum, pe hartă uitându-ne adevaratul conflict al viitorului, va fi intre Rusia si China. Siberia ii va prinde bine pe viitor Chinei, așa ca mult succes Rusiei sa mai tina de ea.

  13. Chinezule, chim gion un, putyin, LingȘiÎm Ping și dictatorii kîrgîztanului, ceceniei, bielorusiei și alții pe care îi știi tu mai bine, na ăștia chiar cred tot ce debitezi, să știi
    Apropos, Falun Gong îți spune ceva chinezule???

  14. Să-și mute Putin trupele la granița Chinei și va fi bine.