China admite că apariția tulpinii Omicron complică organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, dar autoritățile rămân optimiste: „China are experiență”, iar evenimentele „se vor derula fără îngrijorări”
China a admis că tulpina Omicron a noului coronavirus va reprezenta o provocare suplimentară pentru organizarea Jocurilor Olimpice 2022 de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), dar rămâne optimistă privind reuşita evenimentului, transmite AFP, citată de Agerpres.
Un oficial chinez, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al ministerului de externe, a opinat că tulpina Omicron „va aduce câteva provocări în materie de luptă contra epidemiei. Dar China are experienţă în materie şi sunt deplin convins că Jocurile Olimpice de iarnă se vor derula fără îngrijorări şi cum a fost prevăzut”.
China a gestionat până acum foarte bine pandemia de coronavirus prin o serie de măsuri restrictive, precum limitarea zborurilor internaţionale, carantină obligatorie pentru cei sosiţi din străinătate, depistarea şi izolarea contacţilor, graţie unor aplicaţii care urmăresc deplasările.
Viaţa a revenit la cursul normal încă din primăvară, chiar dacă în ţară au mai apărut focare sporadice.
Jocurile de la Beijing se vor derula într-o bulă sanitară, care nu va putea fi părăsită de cei 2.900 sportivi aşteptaţi şi care trebuie să fie vaccinaţi. Eio vor trebui să stea 21 de zile în carantină după sosirea lor şi vor fi supuşi zilnic unor teste. Doar spectatorii autohtoni pot urmări întrecerile olimpice.
China a înregistrat în ultimele săptămâni doar câteva zeci de cazuri zilnice de COVID-19, iar tulpina Omicron nu a fost încă detectată în ţară, cu excepţia teritoriului Hong Kong.
Sursa foto: www.olympic.org
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii