G4Media.ro

China adoptă noi măsuri de stimulare a economiei, în speranța de a…

pexels.com

China adoptă noi măsuri de stimulare a economiei, în speranța de a atinge ținta de creștere de 5% în 2024

Banca centrală a Chinei a anunțat marți, 24 septembrie,  noi măsuri de stimulare a consumului și a sectorului imobiliar, în speranța că va reuși, în sfârșit, să relanseze a doua cea mai mare economie a lumii. La mai mult de un an și jumătate de la ridicarea restricțiilor sanitare impuse de Covid, și care penalizau economia gigantului asiatic, mult așteptata redresare post-pandemie a fost scurtă și mai puțin robustă decât se aștepta, potrivit Le Figaro.

Țara continuă să fie penalizată de criza imobiliară, de rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor și de consumul scăzut al gospodăriilor, în timp ce amenințarea deflației continuă să planeze. Ținta autorităților chineze de creștere a PIB-ului cu aproximativ 5% în 2024 este considerată prea optimistă de mulți economiști, având în vedere dificultățile actuale.

„Stimularea consumului și a investițiilor”

Beijingul va „reduce rata rezervelor minime obligatorii (RRR) și rata dobânzii de politică monetară și va reduce rata dobânzii de referință a pieței”, a anunțat Pan Gongsheng, șeful băncii centrale, în cadrul unei conferințe de presă la Beijing. „Rata rezervelor minime obligatorii va fi redusă cu 0,5 puncte procentuale în viitorul foarte apropiat pentru a furniza piețelor financiare lichidități pe termen lung de aproximativ 1.000 de miliarde de yuani” (128 de miliarde de euro), a adăugat el.

De asemenea, China va „reduce ratele dobânzilor la creditele ipotecare existente și va unifica ratele de plată în avans pentru creditele ipotecare”, a anunțat șeful băncii centrale. Aceasta va „determina băncile comerciale să reducă ratele dobânzilor la creditele ipotecare existente la un nivel apropiat de ratele dobânzilor la creditele nou emise”. Iar de această măsură „vor beneficia 50 de milioane de gospodării și 150 de milioane de persoane, prin reducerea facturii medii anuale a dobânzilor ipotecare cu aproximativ 150 de miliarde de yuani” (19 miliarde de euro), „contribuind astfel la stimularea consumului și a investițiilor”, a asigurat Pan Gongsheng.

Criza imobiliară

Bursele din Hong Kong și Shanghai au reacționat pozitiv la aceste anunțuri și erau în creștere marți dimineață. În ultimele luni, autoritățile chineze și-au intensificat măsurile de stimulare: în mai, de exemplu, au redus avansul necesar pentru o primă achiziție și au propus ca autoritățile locale să răscumpere locuințele nevândute sau nelivrate.

Sectorul locuințelor și al construcțiilor a reprezentat mult timp mai mult de un sfert din PIB-ul celei de-a doua economii a lumii, dar din 2020 a fost afectat de înăsprirea de către Beijing a condițiilor de creditare pentru dezvoltatorii imobiliari, în vederea reducerii îndatorării acestora. Acest lucru a împins unii dezvoltatori, precum Evergrande și Country Garden, în pragul falimentului, în timp ce scăderea prețurilor descurajează chinezii să investească în proprietăți. Primele victime ale acestei crize imobiliare, guvernele provinciilor chineze se confruntă cu o datorie în creștere de 5.600 de miliarde de dolari (5.040 de miliarde de euro), potrivit guvernului central, ceea ce alimentează îngrijorările cu privire la stabilitatea economiei în ansamblu.

Marți, Li Yunze, șeful Administrației Centrale de Reglementare Financiară, a declarat că Beijingul va „coopera activ în rezolvarea riscurilor asociate cu imobiliarele și datoriile guvernelor locale”, vorbind alături de șeful băncii centrale. „Sectorul financiar chinez, în special principalele instituții financiare, funcționează într-o manieră stabilă, iar riscurile sunt controlabile”, a insistat el, și «vom menține ferm obiectivul de prevenire a riscurilor financiare sistemice».

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...