China anunţă că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, pe fondul vizitei delegației Congresului american la Taipei
China a anunţat luni că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde cinci parlamentari americani se află în prezent în vizită, informează Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.
„La 15 august, Teatrul de Est al Armatei Populare de Eliberare chineze a organizat o patrulare de pregătire de luptă interarme şi exerciţii în marea şi spaţiul aerian din jurul Taiwanului”, a declarat comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze într-un comunicat.
Anunţul intervine în timp ce un grup de parlamentari americani se află în vizită în insula revendicată de chinezi pentru a se întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen, în ceea ce Beijingul declară că este o încălcare a suveranităţii sale, notează Reuters.
Cei cinci parlamentari americani, conduşi de senatorul Ed Markey, au sosit la Taipei într-o vizită neanunţată duminică noapte, al doilea grup de nivel înalt în vizită după cel al preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi la începutul lunii august, care a declanşat mai multe zile de exerciţii militare chineze.
Exerciţiile desfăşurate luni în jurul Taiwanului sunt „un factor de descurajare sever pentru Statele Unite şi Taiwan, care continuă să joace trucuri politice şi să submineze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a precizat comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, unitatea militară chineză responsabilă pentru zona adiacentă Taiwanului.
Ministerul chinez al Apărării a declarat într-un comunicat separat că vizita parlamentarilor americani încalcă suveranitatea Chinei şi integritatea teritorială, „expunând pe deplin adevărata faţă a Statelor Unite ce subminează pacea şi stabilitatea în
Strâmtoarea Taiwan”.
Vizita lui Pelosi a înfuriat China, care a răspuns cu teste de lansări de rachete balistice deasupra Taipeiului pentru prima dată şi renunţarea la unele linii de dialog cu Washingtonul, inclusiv pe plan militar şi despre schimbările climatice.
Acest ultim grup de parlamentari americani care vizitează Taiwanul avea programată o întâlnire cu Tsai luni dimineaţă. Biroul ei nu a comentat încă acea întâlnire.
Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul dar sunt obligate prin lege să asigure insulei guvernate democratic
mijloace de a se apăra.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii