China anunţă testarea tuturor locuitorilor din orașul Tinjin după detectarea primelor cazuri de Omicron / 14 milioane de locuitori urmează să fie testați
Oraşul Tinjin, din nordul Chinei, a anunţat duminica aceasta testarea tuturor celor aproape 14 milioane de locuitori după detectarea a cel puţin două îmbolnăviri locale cu varianta Omicron a coronavirusului, primele care se înregistrează în partea continentală a ţării asiatice, transmit agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
Autorităţile locale au indicat că cele două cazuri au legătură unul cu altul şi fac parte din ultimele 20 de contagieri locale detectate în oraş, toate în acelaşi district, motiv pentru care este posibil să fie detectate şi altele la finalul testărilor anunţate de autorităţi.
Tianjin a fost primul oraş chinez care a înregistrat un caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului, mai contagioasă, la jumătatea lunii decembrie, cu toate că a fost vorba în acea situaţie despre un caz „importat” – altfel spus, venit din exterior -, spre deosebire de situaţia actuală, în care persoanele bolnave nu au părăsit oraşul în ultimele două săptămâni.
Testările în masă au început duminică la ora locală 07:00 (23:00 GMT) şi ar urma să se desfăşoare pe durata a 24 de ore.
Tianjin, mare oraş portuar situat la circa 150 de kilometri sud-est de Beijing, a izolat 29 de zone rezidenţiale, a închis parţial două linii de metrou şi a anulat cel puţin 144 de curse aeriene de pe aeroportul Binhai.
Potrivit EFE, reputatul epidemiolog Zhang Wenhong, citat duminică de cotidianul Global Times, a respins ideea că varianta Omicron ar trebui să fie considerată mai puţin virulentă ca alte mutaţii şi a afirmat că lumea ar trebui „să se redeschidă” – China îşi menţine practic închise frontierele încă din martie 2020 – abia atunci când se va reuşi construirea unei „bariere imunologice puternice” şi când rata mortalităţii la coronavirus va fi „foarte scăzută”.
În această săptămână, şeful echipei naţionale de experţi anticoronavirus, Zhong Nanshan, a declarat că China a atins deja „imunitatea de turmă” după ce peste 83% din populaţie a fost vaccinată cu schema completă.
Autorităţile chineze continuă să mizeze pe o politică de toleranţă zero împotriva coronavirusului, ceea ce face ca ţara să fie practic izolată de restul lumii de aproape doi ani, lucru ce a permis însă menţinerea unui nivel foarte scăzut de îmbolnăviri prin comparaţie cu situaţia din alte ţări, pe fondul efectuării de teste în masă şi al impunerii carantinei imediat ce apare un nou focar, oricât de mic ar fi acesta, notează EFE.
China a început anul 2022 în alertă, ca urmare a diverselor focare detectate de la jumătatea lunii octombrie 2021. Acest an este unul crucial pentru China, care va organiza în februarie Jocurile Olimpice de iarnă la Beijing, iar în octombrie va avea loc un important congres politic al Partidului Comunist Chinez, care are loc o dată la cinci ani şi unde liderul său, preşedintele Xi Jinping, aspiră la un nou mandat, mai scrie agenţia de presă spaniolă.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii