
China anunță un nou plan de susținere a consumului
Consiliul de Stat chinez a dezvăluit duminică un „plan de acțiune special” menit să susțină consumul național, după ani în care cheltuielile de consum au fost scăzute, transmite agenția Reuters.
Planul a fost propus tuturor regiunilor și districtelor țării pentru a „sprijini energic consumul, a extinde cererea internă în toate direcțiile, a îmbunătăți capacitatea de a consuma prin creșterea veniturilor și reducerea complicațiilor”, rezumă raportul publicat de Consiliul de Stat.
Anunțurile sunt puțin detaliate în ceea ce privește modul în care administrațiile locale responsabile de punerea lor în aplicare vor fi sprijinite de stat.
Printre măsurile preconizate, planul propune creșterea veniturilor populației urbane și rurale, în timp ce o reformă a locuințelor ar trebui să permită îmbunătățirea veniturilor agricultorilor.
De asemenea, sunt prevăzute măsuri de stabilizare a pieței bursiere, deși nu sunt detaliate nici calendarul, nici metodele de acțiune.
Funcționarii publici vor trebui „să ia în considerare și să pună în aplicare subvenții pentru creșe”, să ofere condiții de lucru flexibile și să deschidă clinici pediatrice de noapte în cadrul spitalelor”. De asemenea, ar trebui încurajată crearea de creșe gestionate de autoritățile locale sau de angajatori.
Drepturile și concediile angajaților trebuie să fie garantate și trebuie încurajată utilizarea concediilor plătite și a concediilor scurte. De asemenea, ar trebui majorate pensiile pentru locuitorii din mediul urban și rural.
Unele dintre propuneri se referă la modalități de încurajare a turismului, în special prin limitarea numărului de țări pentru care călătorii chinezi au nevoie de viză.
Aceste anunțuri survin într-un moment în care cererea de consum în China a fost deprimată timp de mai mulți ani, din cauza pandemiei COVID-19 și a unei căderi prelungite a pieței imobiliare, punând presiune pe guvernul chinez să acționeze.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.