G4Media.ro

China cere SUA să înceteze să trimită semnale proaste forţelor separatiste taiwaneze

Sursa foto: dreamstime

China cere SUA să înceteze să trimită semnale proaste forţelor separatiste taiwaneze

China a îndemnat joi SUA „să înceteze să trimită semnale proaste forţelor separatiste taiwaneze”, după o convorbire la telefon între preşedintele taiwanez Lai Ching-te şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Mike Johnson, informează AFP, transmite Agerpres.

Preşedinţia taiwaneză a conformat joi că Lai Ching-Te şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, au discutat la telefon, fără a preciza conţinutul conversaţiei.

În faţa „insistenţei SUA de a organiza întrevederi cu Lai Ching-te şi schimburi oficiale între SUA şi Taiwan”, „noi îndemnăm SUA să recunoască cu claritate pericolul grav pe care îl reprezintă actele separatiste în favoarea independenţei Taiwanului”, a reacţionat Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, în timpul unei conferinţe de presă regulate.

China nu recunoaşte suveranitatea Taiwanului şi condamnă sistematic orice schimb între guvernul taiwanez, pe care îl califică drept „separatist”, şi SUA, principalul furnizor de arme pentru Taiwan.

Ministerul Afacerilor Externe chinez a anunţat de asemenea joi, într-un comunicat distinct, că a adoptat sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi americani din cauza unei noi vânzări de arme către Taiwan.

Aceste sancţiuni vizează 13 societăţi, în special implicate în producţia de drone, şi şase directori de societăţi, printre care cei ai Raytheon şi BAE Systems.

Entităţile sancţionate vor avea activele îngheţate pe teritoriul Chinei şi li se va interzice orice comerţ cu companii chineze, potrivit comunicatului.

Liderul taiwanez ales în ianuarie desfăşoară de mai multe zile un turneu în Pacific şi de află în prezent în insula Guam, un teritoriu neîncorporat al SUA unde se află mai multe baze militare americane.

Această primă deplasare a sa în străinătate după ce şi-a preluat funcţia în luna mai este menită să întărească susţinerea internaţională pentru Taiwan, la ora la care China caută să schimbe opinia ultimilor aliaţi diplomatici ai Taipeiului.

De pe teritoriul american Guam, Lai Ching-te a afirmat că parteneriatul între SUA şi Taiwan este „tare ca piatra”, în timpul unui banchet la care a participat guvernatorul Guam, Lou Leon Guerrero.

După Guam, liderul taiwanez, care s-a deplasat deja în statul american Hawaii, în insulele Marshall şi în Tuvalu, urmează să îşi încheie turneul vineri în Palaos, una dintre rarele ţări din Pacific care menţine relaţii diplomatice cu Taipeiul.

China estimează că încă nu a reuşit să unifice Taiwanul cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949 şi nu exclude recurgerea la forţă pentru a face acest lucru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...