China consideră că patrulele cu Rusia în apropiere de Alaska „sunt în conformitate cu dreptul internaţional”
Armata chineză a dat asigurări că recentele patrule aeriene efectuate împreună cu forţele ruse în Marea Bering, lângă Alaska, „sunt în conformitate cu legislaţia şi practicile internaţionale”, informează EFE, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, Zhang Xiaogang, a confirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că au avut loc patrulări, în cadrul unui plan anual de cooperare între armatele chineză şi rusă.
Zhang a insistat că operaţiunea „nu este îndreptată împotriva niciunei terţe părţi”, este „în conformitate cu legislaţia şi practicile internaţionale” şi „nu are legătură cu situaţiile internaţionale şi regionale actuale”.
Această patrulă aeriană strategică comună între China şi Rusia este prima care include un survol peste Marea Bering. Patrule anterioare au acoperit regiuni precum Marea Japoniei, Marea Chinei de Est şi Pacificul de Vest, a informat ziarul local Global Times.
Zhang Xuefeng, expert militar chinez citat de ziar, a indicat că această ultimă patrulă „reprezintă o premieră, când bombardierele chineze au ajuns într-o zonă din apropierea Alaskăi”, pe lângă faptul că este cel mai îndepărtat punct la care au ajuns bombardierele chineze într-o misiune de acest tip.
„Datorită îmbunătăţirilor constante, bombardierele H-6 ale Chinei au obţinut creşteri semnificative de capacitate, permiţându-le să transporte rachete cu rază lungă de acţiune capabile să lanseze atacuri împotriva ţintelor terestre şi maritime în afara intervalului de interceptare ostilă”, a menţionat analistul.
Într-o patrulă aeriană strategică comună în noiembrie 2022, avioane chineze au aterizat în Rusia, iar aeronave ruse au aterizat în China. Pe baza acestei experienţe anterioare, expertul a dedus că, în această ultimă misiune, bombardierele chineze au decolat probabil de pe teritoriul Rusiei, mai aproape de apele Pacificului de Nord.
„Forţele aeriene ale Chinei şi Rusiei au atins un nivel ridicat de interoperabilitate în ceea ce priveşte comanda, coordonarea, comunicaţiile şi sprijinul logistic”, a declarat Zhang Xuefeng.
Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a raportat miercuri detectarea, urmărirea şi interceptarea mai multor aeronave ruseşti şi chineze care operează în apropierea spaţiului aerian din Alaska.
„Această activitate a Rusiei şi Chinei în Zona de Identificare a Apărării Aeriene din Alaska (ADIZ) nu este considerată o ameninţare, iar NORAD va continua să monitorizeze activitatea (acestor state) în apropierea Americii de Nord şi să răspundă prezenţei (aeronavelor) cu (propria sa) prezenţă”, a transmis comandamentul militar al SUA.
Rusia şi China au convenit în martie 2023 să îşi consolideze cooperarea militară pentru a „creşte încrederea reciprocă” între forţele lor armate, au declarat cele două ţări într-o declaraţie comună după o întâlnire la Kremlin între preşedinţii rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank