China îi forțează pe uigurii arestaţi să se învinovăţească singuri. Un milion de membri ai comunității musulmane, dispăruți în lagăre

Mai bine de un milion de uiguri au dispărut în centre de detenţie. Potrivit investigaţiilor Deutsche Welle, mulţi sunt siliţi acolo să se acuze singuri de „fapte” pe care le-ar fi comis, pentru a putea fi, ulterior, condamnaţi. O anchetă realizată de Naomi Conrad, Julia Bayer şi Cherie Chan. 

Femeia se uită fix la fotografia de pe ecran, un ansamblu de clădiri împrejmuite cu un gard înalt. Acolo, sub catargul înalt al drapelului, au avut loc apelurile în fiecare dimineaţă. Iar în clădirea de alături au avut loc „procesele tribunalului”. Procese regizate, fără asistenţă juridică pentru învinuiţi. Fără apărare, fără posibilitatea de a formula obiecţii.

Minute în şir, femeia plânge în tăcere . Cu dosul palmei îşi şterge lacrimile de pe obraz. Amintirea timpului petrecut în lagărul chinez de reeducare o răscoleşte profund. Abuzurile, interogatoriile la care ea şi femeile cu care a împărţit celula erau supuse, adesea trezite din somn în toiul nopţii, mizeria şi frica perpetuă sunt de neuitat. „Este îngrozitor acolo. Ţi se răpeşte şi ultima fărâmă de libertate”, povesteşte ea, traumatizată vizibil de timpul petrecut în lagăr, de coşmarele frecvente. „Mi-am pierdut pofta de viaţă”, adaugă ea.

Femeia face parte din minoritatea uigură, un grup etnic preponderent musulman care trăieşte în provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei, departe de Beijing. Din punct de vedere cultural, uigurii au mai multe în comun cu vecinii lor din Kazahstan sau Kârgâstan decât cu chinezii Han, care alcătuiesc în China majoritatea. Conducerea comunistă a ţării îi discriminează, şicanează şi supraveghează pe uigurii care se luptă de multă vreme pentru mai multă independenţă, în toate domeniile, în tot ce ţine de viaţa lor.

Motivul invocat? Ei reprezintă un factor de risc pentru siguranţa statului. Aşa cum s-a întâmplat de pildă în 2009, când în capitala provinciei Xinjiang, Urumqi, s-au înregistrat proteste violente ale uigurilor îndreptate împotriva chinezilor Han, soldate cu moartea a cel puţin 140 de persoane. Sau cum s-a întâmplat în 2014, când atentatori sinucigaşi s-au aruncat în aer într-o piaţă, ucigând zeci de oameni. Ameninţarea teroristă este mereu invocată de autorităţile de la Beijing.

Simulacre de proces în lagăre de reeducare

De la începutul anului 2016 guvernul chinez a început să acţioneze tot mai riguros împotriva uigurilor. De atunci a fost înfiinţată o reţea complexă de centre de detenţie şi închisori. Potrivit estimărilor unor organizaţii de apărare a drepturilor omului şi ale unor activişti, acolo sunt închişi cel puţin un milion de oameni. Iar cine este eliberat dintr-un astfel de centru este în continuare supravegheat la tot pasul şi adesea silit să lucreze în fabrici care produc parţial pentru companii străine, inclusiv germane.

Guvernul chinez vorbeşte despre „centre de formare profesională voluntare”, menite a combate „mentalitatea extremistă”. În realitate, uigurii sunt siliţi acolo să se dezică de propria religie şi cultură şi să înveţe limba mandarin, mai cunoscută la noi sub denumirea de limba chineză.

Arestările sunt aparent abuzive. Un exemplar al Coranului aflat pe un raft de bibliotecă este de ajuns pentru ca deţinătorul să dispară pentru câteva luni sau chiar ani. Adesea rudele şi prietenii nu fac decât să încerce să ghicească de ce a fost făcut dispărut tatăl sau colegul lor de muncă.

După luni de investigaţii, DW a descoperit că, în unele cazuri, cei internaţi în lagăre trebuie, ei înşişi, să-şi aleagă „abaterile” comise. Femeia pomenintă mai sus a relatat că, într-o zi, i s-a înmânat o listă cu 75 de posibile abateri şi a fost silită să aleagă una din ele. Ea a fost astfel pusă în situaţia de a stabili singură pentru ce faptă a ajuns să fie închisă.

Abaterile de pe listă sunt adesea chestiuni ce ţin de viaţa cotidiană, fapt confirmat şi de alţi trei foşti deţinuţi: a purta, ca femeie musulmană, un batic pe cap, a te ruga cu faţa către Mecca sau a fi în contact cu rude din străinătate.

Autorităţile penalizează practici religioase şi culturale

„Le-am spus că nu am făcut nimic din toate acelea, dar ei m-au silit să aleg o abatere. Ne-au ameninţat, spunând: rămâi atâta timp aici până când alegi una dintre ele”, povesteşte femeia, a cărei identitate trebuie să rămână secretă din raţiuni de siguranţă. Ea trăieşte astăzi, la fel ca şi foştii deţinuţi uiguri cu care DW a reuşit să stea de vorbă, în învecinatul Kazahstan. Probabil că autorităţile chineze le-au dat voie în cele din urmă să plece din ţară din cauza presiunilor guvernului kazah şi ale rudelor care trăiesc acolo. Dar dreptul femeii de şedere în Kazahstan nu este încă asigurat definitiv. În plus, ea este îngrijorată de soarta rudelor din Xinjiang, care ar putea fi supuse unor represalii.

Ea povesteşte că, până la urmă, a ales „vina” de a fi călătorit în străinătate fiindcă, împreună cu soţul ei, fusese în Kazahstan. Ulterior, în timp ce-şi vizita nişte rude acasă în Xinjiang, a fost arestată.

Faptul că majoritatea celor 75 de „abateri” de pe listă erau de natură religioasă pare să ateste că autorităţile chineze au pus sub urmărire practicile religioase şi culturale ale uigurilor, aşa cum susţin de multă vreme unii militanţi pentru drepturile omului. Şi o investigaţie realizată de DW la începutul anului a ajuns la o concluzie similară. Aşadar, se pare că autorităţile chineze încearcă să-i aducă pe uiguri pe linie şi să le stârpească religia şi cultura.

„În doi ani sunt moartă”  

Foştii deţinuţi au relatat că, după ce şi-au ales „vina”, au fost introduşi într-o încăpere unde a avut loc un simulacru de proces, fără apărător, fără public şi fără posibilitatea de a formula obiecţii. Aparent, procedura a fost diferită de la un centru de detenţie la altul. În unele cazuri au fost condamnaţi mai mulţi deţinuţi deodată, alteori pe rând. Într-un lagăr au fost prezente şi rude la „proces”.

La capătul formalităţii, deţinuţilor, bărbaţi şi femei, li s-au adus la cunoştinţă sentinţe prestabilite şi li s-a comunicat durata privării de libertate. „Apoi, deţinuţii au fost siliţi să spună: îmi regret vina şi promit că nu voi repeta faptele mele reprobabile”, a povestit femeia, care a fost condamnată la o pedeapsă de doi ani de închisoare. Ea îşi aminteşte că în momentul în care i s-a comunicat sentinţa a simţit că nu mai are nicio speranţă. „M-am gândit că în următorii doi ani voi fi moartă.”

Cu toate acestea a avut noroc. Alţii au fost condamnaţi la 10 ani de privare de libertate şi chiar mai mult. Pedepse grele au primit, aşa susţin la unison foştii deţinuţi, cei care au ales de pe listă „abateri” religioase, de exemplu rugăciunile zilnice.

Şi tocmai acei deţinuţi au dispărut ulterior, fiind luaţi noaptea din dormitoare sau peste zi din sălile de clasă. Foştii deţinuţi chestionaţi de DW au declarat că nu ştiu unde au fost duşi aceia. Un centru de reeducare „nu este un loc în care poţi să pui întrebări”, a spus, sec, una dintre femei.

Dar acei condamnaţi au fost probabil mutaţi fie în lagăre de maximă siguranţă, fie în închisori. Începând din 2018, autorităţile chineze au extins lagărele de maximă siguranţă, simultan cu desfiinţarea altor lagăre sau cu transformarea lor în centre de cazare pentru condamnaţii la muncă silnică, potrivit unor investigaţii realizate de „Australian Strategic Policy Institute”.

DW a realizat vreme de mai multe luni interviuri cu patru foşti deţinuţi care au trecut prin „procese” în trei lagăre diferite din provincia Xinjiang, şi a reuşit să descopere unde se află acele lagăre cu ajutorul imaginilor prin satelit şi a unor informaţii din surse deschise, cum ar fi anunţuri şi licitaţii publice.

Uigurii „sunt expuşi total abuzurilor unor birocraţi”

Povestirile celor patru foşti deţinuţi sunt practic identice în aspectele importante şi sprijină concluzia că simulacrele de proces sunt probabil larg răspândite în Xinjiang. În opinia mai multor experţi, probabilitatea să fie aşa este mare şi din cauza controlului centralizat exercitat în acele lagăre.

Deşi nu auzise încă nimic despre aceste simulacre de proces, Rian Thum de la Universitatea Nottingham, Marea Britanie, consideră „foarte plauzibil” ca acestea să fi avut, într-adevăr, loc. Nici în afara lagărelor uigurii nu au şansa unui proces echitabil, consideră Thum. „Ei sunt expuşi total abuzurilor unor birocraţi şi membri de partid, care îi pot face să dispară, pur şi simplu.”

Şi rude ale unor deţinuţi uiguri povestesc despre „proceduri” aparent abuzive, despre faptul că deţinuţii sunt transferaţi de la o închisoare la alta, de la un centru de detenţie la altul. O femeie care trăieşte în Germania povesteşte că mai multe rude ale ei au fost de două ori condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, pentru a fi apoi trimise într-un lagăr de reeducare. „Ei se joacă, pur şi simplu, cu deţinuţii”, a spus ea.

Răspunsul Chinei

Cererile noastre repetate de a primi lămuriri, însoţite de un chestionar amănunţit, adresate Ambasadei Chinei din Berlin şi Ministerului de Externe din Beijing, nu au primit niciun răspuns. În schimb, reprezentanţa diplomatică din Berlin a trimis DW un link către o declaraţie publicată la sfârşitul lui 2019 pe pagina de internet a Ambasadei. Aceasta poartă titlul „Unele aspecte ce ţin de tema Xinjiang”.

Nu există lagăre de internare în Xinjiang, se arată în document. Acolo există doar instituţii de formare şi perfecţionare profesională. Acestea sunt menite să îi ajute pe oamenii „care s-au lăsat pradă unor gânduri teroriste şi extremiste, dar care nu au provocat încă pagube concrete sau notabile”. Ţelul urmărit este „să îi readucă pe aceştia pe calea cea bună, să îi apere de terorism şi extremism, să le ofere o ocupaţie sigură (şi) să le amelioreze calitatea vieţii”, astfel încât uigurii să poată duce „o viaţă fericită”.

Foto: Protest în Hong King în sprijinul uigurilor uciși de China (Twitter)