G4Media.ro

China îl contrazice pe Trump şi dezminte că ar fi existat o…

Credit line: SAUL LOEB / AFP / Profimedia

China îl contrazice pe Trump şi dezminte că ar fi existat o discuţie telefonică recentă cu Xi Jinping

China a transmis luni că nu a existat nicio convorbire telefonică recentă între preşedintele Xi Jinping şi omologul său american, contrazicând afirmaţiile lui Donald Trump că a vorbit cu liderul chinez, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Cele două mari puteri economice ale lumii sunt angajate într-un război comercial, declanşat de liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a impus tarife de 145% pentru majoritatea produselor chinezeşti care intră în Statele Unite. Beijingul s-a răzbunat prin introducerea propriilor suprataxe vamale de 125% pentru mărfurile americane.

Într-un interviu publicat vineri de revista Time, preşedintele american a spus că a vorbit la telefon cu Xi Jinping, dar nu a specificat data sau conţinutul conversaţiei.

„Din câte ştiu, cei doi şefi de stat nu au avut o conversaţie telefonică recent”, a declarat Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, la un briefing de presă obişnuit luni.

Donald Trump a mai declarat pentru Time că sunt în desfăşurare discuţii cu China pentru a încerca să ajungă la un acord şi a sugerat că procesul ar putea fi finalizat în săptămânile următoare.

„Aş dori să vă reamintesc că China şi Statele Unite nu s-au angajat în consultări sau negocieri privind tarifele”, a răspuns Guo Jiakun luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.