G4Media.ro

China înregistrează 162 de noi cazuri, cel mai ridicat număr la nivel…

sursa foto: Pexels

China înregistrează 162 de noi cazuri, cel mai ridicat număr la nivel local în acest an / Cu 150 de infecţii, în oraşul Xi’an s-au impus măsuri de lockdown tuturor celor 13 milioane de locuitori

China a înregistrat luni cel mai ridicat număr de cazuri de coronavirus la nivel local din acest an, cu 162 de noi infecţii, informează Agerpres, care citează DPA.

Autorităţile au raportat 150 de infecţii în oraşul Xi’an, care a impus măsuri de lockdown celor 13 milioane de locuitori ai săi săptămâna trecută după ce au fost depistate câteva zeci de infecţii.

Potrivit regulilor impuse în Xi’an, oamenii pot să-şi părăsească locuinţele doar în cazuri excepţionale. Fiecare familie poate alege un membru pe rând pentru a merge la cumpărături o dată la două zile. Întreaga populaţie a fost de asemenea testată de mai multe ori.

China foloseşte măsuri rigide ce fac parte din politica zero-Covid şi a reuşit până acum să ţină virusul sub control în timpul

pandemiei.

De mai bine de un an, situaţia pandemică în China este mult mai bună decât în multe alte ţări, cu viaţa de zi cu zi şi economia

revenind în mare parte la normal. Dar varianta Delta, mai infecţioasă, a dus la mai multe focare din toamnă, iar noua variantă Omicron se crede că ar fi şi mai

infecţioasă. Autorităţile nu au anunţat încă niciun caz de Omicron în Xi’an. Beijingul urmează să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă în cinci săptămâni.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. N-ar trebui sa se planga – ei au facut virusul

  2. China e un exemplu în materie de măsuri anticovid pentru că are un sistem autocratic. Acolo vaccinarea și masca sunt sarcini de partid și toți sunt obligați să le respecte. Testări se fac cu milioanele iar un oraș de 13 milioane de locuitori poate fi testat în o săptămână după desantul unei armate de medici și asistente. Nu mai spunem de respectarea carantinei. Cei ce nu doresc munca forțată în lagăr se supun. China e un exemplu de stat nedemocratic condus după principii capitaliste de despoți luminați. Nu de cizmari. Acolo binele colectiv e pus în fața celui propriu de către toți. Tocmai de accea președintele dorește o mai bună redistribuire a câștigurilor după ce regimul concurențial a permis apariția a milioane de milionari (în dolari nu în moneda națională).

    • Asa tovarasi, arestati-i pe toti in case. Cum isi permit sa se infecteze si sa strice recordurile?

    • cu si fara autocratie, chinejii sunt un exemplu de civilizatie: incearca sa mentina boala sub control pentru ca h`aurolacii din „dictatora” sa poata sa zburde fara restrictii si fara legi!
      Apropo, h`aurolacilor, nu cumva si legile va deranjeaza, ce inseamna asta, oamenii sa fie liberi, cum isi permite „dictatura” sa ne restrictioneze cu legi?

    • Traiasca comunismul si „binele” comun. 🤣 Traiasca dictatura, ca e spre binele comun. 🤣 La asta viseaza si politrucii verzi, sa fie dictatori.

    • Geniule, sa tii 13 mil de oameni blocați în case pentru 150 de cazuri, ei da, asta arata o mare organizare. Daca in China s-ar aplica masurile mult mai relaxate care sunt aplicate în Occident , ar intra in colaps total . Mai ai frați acasă ?

  3. Asta e un exemplu pentru cei care spun ca noua ni se îngrădesc drepturile fundamentale…
    Legat de numărul de cazuri este exact cum era la noi in socialism când de la centru s-a dat ordin sa nu mai existe cazuri și atunci cei de la nivel local au început sa minta in declarații de frica sa nu fie sancționați. Dar e bine ca avem fani ai sistemului pe aici, păcat ca nu se pot duce acolo sa locuiască

  4. Inmultesti cu 100 si afli nr. real.