G4Media.ro

China interzice consumul de marmotă în orașul în care a apărut cazul…

sursa foto: Pixabay

China interzice consumul de marmotă în orașul în care a apărut cazul de ciumă bubonică

Autorităţile din oraşul Bayannur, în Mongolia Interioară, în nordul Chinei, au anunţat luni un adevărat ”arsenal” de măsuri în urma descoperirii în weekend a unui caz de ciumă bubonică la un bărbat, relatează AFP, citată de News.ro.

Acest bărbat, un cioban, se afla într-o stare stabilă, într-un spital din Bayannur, a anunţat duminică, într-un comunicat, Comisia Sanitară din oraş.

Comisia a interzis vânătoarea şi consumul unor animale susceptibile să transmită ciuma – mai ales marmote – până la sfârşitul anului şi îi îndeamnă pe locuitori să semnaleze orice rozător mort sau bolnav.

Bacteria Yersinia pestis poate fi transmisă la om de către purici care au muşcat un şobolan infectat.

În pofida faptului că această boală extrem de contagioasă este rară în China şi că ea poate fi tratată, cel puţin cinci persoane au murit, începând din 2014, potrivit Comisiei Naţionale chineze a Sănătăţii.

Alt caz suspect, implicând un adolescent în vârstă de 15 ani, a fost semnalat luni în Mongolia vecină, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă.

Băiatul a prezentat febră după ce a mâncat o marmotă vânată de un câine, potrivit agenţiei.

Alte două cazuri au fost confirmate săptămâna trecută în provincia mongolă Khovd, implicând fraţi care au mâncat carne de marmotă, precizează China Nouă.

Aproximativ 146 de persoane care au intrat în contact cu cei doi bărbaţi au fost plasate în carantină.

Citește și Alertă de ciumă bubonică în China după descoperirea unui caz suspect în nordul ţării

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Marmota glaciară românească din Făgăraș a fost consumată până la ultimul exemplar.

  2. S-au terminat liliecii, trecem la marmote. Trebuie retinut ca civilizatia nu inseamna numai autostrazi, trenuri de mare viteza, blocuri inalte.

  3. tocmai cand vroiam sa diversific un pic, am mancat pui cam toata saptamana

    • pui de marmota ? 🙂

  4. Pentru binele nostru, sper ca au scapat marmotele alea care stiu sa inveleasca ciocolata in staniol…

  5. Ciuma bubonica nu se transmite prin mancare. Poti sa mananci, ca un canibal, o bucata de pacient, si tot nu se transmite.

    Dar voi sunteti genul care credeti ca si covrigul se ia din mancatul de lilieci, chiar daca nimeni nu a sustinut (nu mai zic, dovedit) ca se transmite prin mancare.