China interzice înmormântările și stabilește un protocol strict pentru persoanele decedate
Persoanele decedate din cauza infectării cu coronavirus nu vor putea fi înmormântate acolo unde doresc familiile lor şi nici nu vor avea parte de un priveghi, după ce guvernul chinez a prezentat duminică un protocol strict cu privire la modul în care sunt gestionate cadavrele, ca parte a eforturilor de a controla epidemia, informează EFE, citată de Agerpres.ro.
Rămăşiţele umane ale celor infectaţi cu noul coronavirus vor trebui incinerate doar în crematoriile autorizate de oficialităţile chineze şi care să se afle aproape de locul în care s-a produs decesul, cadavrele nu vor fi transportate între diferite regiuni şi nu vor fi îmbălsămate pentru a fi înmormântate, se precizează într-un protocol emis de Consiliul Naţional al Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Civile şi Ministerul Securităţii Publice.
Tradiţiile funerare precum priveghiul sunt interzise, iar cadavrele trebuie dezinfectate şi băgate într-un sac ce va fi sigilat de către medici legişti şi care, odată sigilat, nu mai poate fi deschis.
Serviciile funerare vor trebui să trimită personal şi vehicule speciale pentru a prelua cadavrele şi a le transporta în conformitate cu ruta prestabilită, iar cadavrele trebuie incinerate în crematorii desemnate de autorităţi, potrivit protocolului citat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii