China, jucător tot mai puternic la periferia Rusiei: expansiunea Beijingului în sateliții ex-sovietici

China devine un jucător crucial la Marea Neagră, spre avantajul țărilor spațiului fost sovietic și sub ochii uneori îngrijorați ai Rusiei și statelor membre UE, scrie publicația New Eastern Europe, citată de Rador.

Prin proiectul ei Noua Cale a Mătăsii, lansat oficial în 2013, China investește acum masiv în regiunea Mării Negre și devine treptat un jucător crucial în zonă, în vreme ce atenția atât a Rusiei cât și a Occidentului mai este concentrată încă pe îngrădirea conflictului alimentat de Rusia în Georgia, Moldova și Ucraina.

Investiții în creștere ale Chinei, de la legume la industria înaltei tehnologii

În mai 2017 Beijing și Tbilisi au semnat un Acord de Liber Schimb, la aproape un an de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere dintre UE și Georgia. Decizia Chinei de a lansa un astfel de acord cu Georgia nu este o coincidență. Situată la răscrucea dintre Asia și Europa, Georgia este poarta Chinei către piața europeană, în vreme ce Inițiativa ei Centură și Drum urmărește să conecteze cele două continente pentru intensificarea comerțului. În acest context, și în ciuda faptului că nu constituie axe formale ale noilor căi ale mătăsii, au fost lansate mai multe proiecte, între care calea ferată Baku-Tbilisi-Kars, inaugurată pe 30 octombrie 2017, care traversează Turkmenistan, Iran, Armenia și Georgia.

Acordul sino-georgian a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 și ar trebui să faciliteze exporturile ambelor țări, mai ales în materie de vin, apă minerală și produse agricole. Mărfurile georgiene părăsesc acum gradual piețele Rusiei și UE, unde erau relativ cunoscute și apreciate, pentru a ajunge în China. De exemplu, între 2016 și 2017, exporturile georgiene de vin pe piața chinezească au crescut cu 43%, China ajungând cel mai mare importator de vin georgian după Rusia și Ucraina.

China a devenit un jucător crucial și chineza este acum a treia limbă străină predată în universitățile georgiene, după engleză și rusă. Standurile chinezești se multiplică, iar clădirile din Tbilisi Sea Plaza se dezvoltă rapid, făcând să apară un impunător oraș chinezesc pe teritoriul capitalei, care elimină treptat din peisaj vechile clădiri sovietice.

O situație similară există și în alte țări de la Marea Neagră, mai cu seamă în Ucraina, al cărei comerț cu Beijingul a crescut cu 18% în 2016-2017, dar și în Moldova, care acum exportă vinars, vin și tomate în China. China a negociat un acord de liber schimb și cu Moldova, în 2017. În Armenia prezența Chinei este de asemenea vizibilă. Surprinzător, autobuzele publice din Erevan au un steag chinezesc pe partea din față, explicația fiind că în 2012 China a donat Armeniei 250 de autobuze.

Investiții chinezești în state de facto ori parțial recunoscute din regiunea Mării Negre

Dacă statele UE ori SUA încă nu prea îndrăznesc să investească în cvasi-statele nerecunoscute controlate de Rusia în fostul spațiu sovietic, existând riscul să-și strice relațiile cu țările de a căror suveranitate depind acestea, China, din contră, nu se limitează doar la frontierele recunoscute de ONU. Prin urmare, grupul Kvint din Transnistria, un stat nerecunoscut care și-a proclamat independența față de Moldova în 1991, nu și-a putut ascunde uimirea atunci când o delegație chinezească a vizitat teritoriul cu scopul de a suplimenta importurile de vinars transnistrean.

În Abhazia, un teritoriu recunoscut numai de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și, mai recent, Siria, autoritățile au decis să refuze oferta Chinei de a trimite 3.000 de muncitori chinezi pentru a lucra la modernizarea porturilor și drumurilor, temându-se să nu-și piardă controlul asupra teritoriului, dar și identitatea. În ciuda acestui fapt, investițiile chinezești în acest teritoriu cu numai 240.000 de locuitori există, deși se limitează la câteva companii agricole.

Aceste state nerecunoscute constituie pentru China o oportunitate de a-și dezvolta investițiile. E adevărat, standardele sociale sunt mai scăzute, produsele sunt mai ușor de impozitat și salariile sunt mai ieftine decât în alte țări recunoscute din regiune, în vreme ce condițiile de muncă nu interesează pe nimeni. Beijingul pare a câștiga un anume avantaj de pe urma conflictelor înghețate și rivalităților de la Marea Neagră, iar el contează pe intervenția armată a Rusiei în cazul în care infrastructura i-ar fi atacată. În consecință, China nu ezită să exploateze tensiunile deja existente, cum sunt cele dintre Armenia și Azerbaidjan, pentru a-și construi infrastructura menită să lege Rusia cu Turcia și Armenia cu Iranul.

Lipsa reacțiilor din partea Occidentului și a Rusiei

Cum reacționează Rusia la creșterea puterii chinezești în imediata sa vecinătate? Relația dintre cele două țări pare a fi din ce în ce mai dezechilibrată, atât economic cât și militar. China este deja cel mai mare importator de mărfuri rusești, fapt ce limitează capacitatea Moscovei de a se opune oricăror decizii luate de Beijing, în vreme ce fostele state sovietice privesc prezența Chinei ca pe o oportunitate de a se emancipa, pas cu pas, de sub influența Rusiei. Având în vedere dificultățile ei economice, agravate de sancțiunile occidentale, Rusia vede și ea în China o oportunitate de a-și consolida puterea economică. Kremlinul speră să profite de pe urma Inițiativei Centură și Drum pentru a-și dezvolta infrastructura, mai cu seamă în Siberia (Beijingul a propus utilizarea rutei transsiberiene pentru transportul de mărfuri în Europa de Vest).

În ce le privește, țările occidentale par să urmeze același drum în privința prezenței în creștere a Chinei. Washingtonul, care încearcă să îngrădească Beijingul în Marea Chinei de Sud, nu-și poate permite să-i limiteze prezența economică simultan și în est și în vest. Cât despre statele UE, ele nu se află în poziția de a-și strica relațiile cu China, căreia îi apreciază investițiile la Marea Neagră, din moment ce propriile lor investiții în Parteneriatul Estic nu par să dea rezultatele scontate.

Așadar, sosirea Chinei la Marea Neagră reprezintă, deopotrivă pentru puterile occidentale și țările din regiune, o oportunitate de a-și regândi abordarea și de a-și pune întrebări fundamentale cu privire la consecințele diviziunilor și rivalităților dintre ele. Beijingul confruntă SUA și UE cu lipsa lor de pragmatism și cu reticența lor de a adopta o nouă abordare în privința conflictelor înghețate din regiune. O situație similară și în cazul Rusiei, incapabilă să genereze un dialog constructiv în spațiul fost sovietic, regăsindu-se și ea într-un tipar al dependenței de China, în vreme ce asigură securitatea unei infrastructuri ce nu-i aparține.

Articol de Michael Eric Lambert (politolog specializat în securitate cibernetică, Vecinătatea Estică și relațiile sino-europene/rusești; doctorat la Universitatea Sorbona)
Traducerea Rador: Andrei Suba

Foto: Wikipedia