China lansează manevre militare în jurul Taiwanului ca ”avertisment sever”
China a lansat sâmbătă manevre militare în jurul Taiwanului ca un „avertisment sever”, potrivit presei de stat, după ce Beijingul a protestat împotriva unei escale în Statele Unite a vicepreşedintelui insulei, William Lai, informează AFP, citată de Agerpres.
„Comandamentul zonei de est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a lansat sâmbătă patrule aeriene şi maritime comune şi exerciţii militare ale forţelor navale şi aeriene în jurul insulei Taiwan” menite să testeze capacitatea navelor şi avioanelor chineze „de a prelua controlul spaţiilor aeriene şi maritime”, a scris agenţia oficială de ştiri New China, citând armata.
Lai, favorit la următoarele alegeri prezidenţiale taiwaneze care vor avea loc în luna ianuarie, s-a întors vineri din Statele Unite, unde a făcut escale în drum spre şi dinspre Paraguay, deşi a ţinut discursuri în timp ce se afla în SUA.
Ministerul apărării din Taiwan a condamnat ferm exerciţiile militare chineze din apropiere insulei spunând că va trimite forţe adecvate pentru a răspunde şi dând asigurări că are capacitatea, determinarea şi încrederea de a asigura securitatea naţională, informează Reuters.
„Lansarea exerciţiului militar de această dată nu numai că nu ajută pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, dar, de asemenea evidenţiază mentalitatea militaristă (a Chinei), a afirmat ministerul de la Taipei într-o declaraţie.
China consideră Taiwanul guvernat democratic ca un teritoriu ce îi aparţine, în pofida obiecţiilor puternice ale guvernului de la Taipei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank