G4Media.ro

China : Oamenii sunt percheziţionaţi pe stradă şi li se verifică telefoanele…

Sursa foto: captură Twitter

China : Oamenii sunt percheziţionaţi pe stradă şi li se verifică telefoanele / Autoritățile au înăsprit măsurile de securitate după protestele fără precedent împotriva restricţiilor COVID 

Poliţia chineză oprea şi percheziţiona luni persoane în locurile publice unde în weekend au avut loc proteste, la Shanghai şi Beijing, după ce oamenii din aceste metropole, dar şi din alte oraşe ale Chinei au manifestat împotriva măsurilor stricte ani-COVID-19, care continuă să le perturbe viaţa la aproape trei ani de la începutul pandemiei, relatează Reuters.

Luni, la Beijing sau Shanghai, nu existau semne de noi proteste, dar zeci de poliţişti se aflau în zonele în care au avut loc demonstraţiile. Poliţia le-a cerut oamenilor telefoanele pentru a verifica dacă au reţele virtuale private (VPN) şi aplicaţia Telegram, care a fost folosită de protestatari în weekend, au declarat locuitorii şi utilizatorii de reţele sociale.

VPN-urile sunt ilegale pentru majoritatea oamenilor din China, în timp ce aplicaţia Telegram este blocată pe internetul chinezesc.

În Shanghai, un reporter AFP care a asistat duminică la mai multe arestări a constatat, de asemenea, că poliţia a verificat cu forţa telefonul unui protestatar pentru a vedea dacă există aplicaţii pentru reţele sociale străine.

Luni, autorităţile au blocat unele străzi din centrul Shanghaiului cu bariere metalice albastre pentru a împiedica adunările. Magazinele şi cafenelele din zonă au fost rugate să închidă, a declarat pentru Reuters un angajat.

Poliția i-a căutat la telefon pe manifestanți după proteste deși nu le verificase actele

Pe de altă parte, protestatarii care au manifestat duminică la Beijing împotriva restricţiilor sanitare şi pentru mai multe libertăţi au fost contactaţi telefonic de poliţie, care i-a interogat în legătură cu prezenţa lor la miting, a declarat luni unul dintre ei pentru AFP. Întrebarea, scrie agenţia franceză de ştiri, este cum a reuşit poliţia să descopere identitatea unora dintre manifestanţi, în condiţiile în care marea majoritate a acestora nu au avut verificate actele de identitate la mitingul de duminică.

O protestatară a declarat luni seară pentru AFP că ea şi cinci dintre tovarăşii ei care au manifestat duminică în capitală au primit un apel de la poliţia din Beijing. Poliţistul „mi-a spus numele şi m-a întrebat dacă am fost la râul Liangma noaptea trecută… M-a întrebat exact câţi oameni erau acolo, la ce oră am fost acolo, cum am aflat despre asta”, a declarat protestatara, care a solicitat anonimatul din motive de securitate.

„Poliţia a subliniat faptul că demonstraţia de aseară a fost ilegală şi ne-a întrebat dacă avem revendicări pe care am dori să le comunicăm pe căi legale”, a mai spus interlocutoarea AFP. Ea a declarat că ofiţerul de poliţie i-a vorbit pe un „ton echilibrat” în timpul scurtei convorbiri şi i-a spus să nu mai participe la alte mitinguri.

În schimb, pentru că prietenii ei au refuzat să răspundă la telefon, poliţia a venit la domiciliul lor, a mai povestit ea.

Ce urmează după protestele fără precedent

Pe străzile mai multor oraşe chineze şi în zeci de campusuri universitare protestatarii au făcut în weekend o demonstraţie de nesupunere civilă fără precedent de când liderul Xi Jinping a preluat puterea, în urmă cu un deceniu. În timpul mandatului său, Xi a supervizat înăbuşirea disidenţei şi extinderea unui sistem de supraveghere socială folosindu-se de înalta tehnologie, ceea ce a făcut ca protestele să devină mai dificile şi mai riscante.

Discuţiile despre proteste, precum şi fotografiile şi filmările, au declanşat un joc de-a şoarecele şi pisica între utilizatorii reţelelor sociale şi cenzorii sistemului.

La Beijing, o mare mulţime de oameni paşnici s-au adunat duminică, după miezul nopţii, pe o şosea de centură a oraşului, unii dintre ei ţinând în mână bucăţi de hârtie goale ca simbol al protestului.

Duminică, la Shanghai, unii protestatari au scandat pentru scurt timp sloganuri anti-Xi, aproape nemaiauzite într-o ţară în care liderul are un nivel de putere nemaiîntâlnit din epoca lui Mao Zedong.

Întrebat despre furia generalizată faţă de politica chineză „zero-COVID”, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a declarat reporterilor: „Ceea ce aţi menţionat nu reflectă ceea ce s-a întâmplat de fapt. Credem că, cu ajutorul conducerii Partidului Comunist Chinez şi cu cooperarea şi sprijinul poporului chinez, lupta noastră împotriva COVID-19 va avea succes”.

Politica „zero-COVID” a menţinut numărul oficial de decese în China la câteva mii, faţă de peste un milion în Statele Unite, dar a avut drept consecinţă limitarea deplasării multor milioane de persoane, ceea ce a provocat perturbări şi pagube majore celei de-a doua economii a lumii.

Renunţarea la această politică ar însemna ca Xi să facă o concesie propriilor sale directive politice. Pe de altă parte, ar duce la îmbolnăviri şi decese pe scară largă într-o ţară cu sute de milioane de persoane în vârstă şi cu niveluri scăzute de imunitate la COVID, ceea ce ar risca să copleşească sistemul medical, spun experţii.

Protestele din China au agitat luni pieţele globale, determinând scăderea preţului petrolului, o prăbuşire a acţiunilor chineze pe burse şi o devalorizare a yuanului, moneda naţională.

Presa de stat nu a menţionat protestele, îndemnând în schimb cetăţenii, în editoriale, să respecte regulile COVID. Mulţi analişti spun că este puţin probabil ca China să se redeschidă înainte de martie sau aprilie şi că are nevoie de o campanie de vaccinare eficientă înainte de aceasta.

„Demonstraţiile nu ameninţă în mod iminent ordinea politică existentă, dar ele înseamnă că actualul mix de politici COVID nu mai este sustenabil din punct de vedere politic. Întrebarea acum este cum va arăta redeschiderea. Răspunsul este: lent, incremental şi dezordonat”, au scris analiştii de la Gavekal Dragonomics, citaţi de Reuters.

Politica COVID a Chinei este o sursă majoră de incertitudine pentru investitori. Protestele sunt urmărite intens, pentru orice semn de instabilitate politică, un lucru pe care mulţi dintre ei nu l-au luat în considerare într-o Chină autoritară, unde Xi tocmai şi-a asigurat un al treilea mandat de lider.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. „În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproșurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia mun. București, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran”, se arată în comunicatul Parchetului. A doua victimă, abandonată pe o stradă întunecată

    A doua victimă a suferit și ea agresiuni din partea poliștilor, mai arată procurorii. „În acelaşi timp, alţi doi inculpaţi au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00. Astfel, după încătușarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zețari din București, sectorul 5, unde au descătușat-o și abandonat-o pe o stradă întunecată.” Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Generală Anticorupție.

    Dupa ce au depus plangere, cei doi „s-au sinucis” in mai putin de o luna.

    Nimeni nu a fost condamnat sau macar penalizat real pentru acest abuz.

    Ai dracului comunisti chinezi. Noi, Pionierii USAGM, depunem prinos de multumire fortelor NATO ce ne protejeaza de chineji, si strigam intr-un glas cu Ciuca orice ar spune ciuca.

  2. Unchiul Xi rezolva problema – 100000 chinezi mai putin nu se simte…. dar „industriasii” ieuropeni il „iubeste” pe Unchiu ca pe un membru familiei!….

  3. Orwell a fost copil de gradinita.

  4. Nici n-aveti idee cati romani tanjesc dupa un astfel de regim! Cica ii apara de Oculta si de Guvernu’ Mondial. :))