China: Premierul rus se află la Shanghai, unde participă la un forum economic
Premierul rus Mihail Mișustin se află marți, 23 mai, la Shanghai pentru a participa la un forum economic, ca parte a unei vizite de două zile în cadrul căreia se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping, potrivit Le Figaro.
Mihail Mișustin a sosit luni seara târziu la Shanghai, a precizat Ministerul rus de Externe. El a fost întâmpinat de ambasadorul rus în China, Igor Morgoulov, și de ambasadorul chinez la Moscova, Zhang Hanhui.
Cel mai mare client al Rusiei
La Shanghai, premierul rus urmează să participe la un forum de afaceri Rusia-China și să viziteze un institut de cercetare petrochimică, potrivit Kremlinului, precum și să poarte discuții cu „reprezentanți ai cercurilor de afaceri rusești” din China. La forum au fost invitați o serie de oameni de afaceri ruși vizați de sancțiunile occidentale, inclusiv din sectoarele-cheie ale oțelului, mineritului și îngrășămintelor, precum și vicepremierul pentru energie Alexander Novak, potrivit Bloomberg.
China a devenit anul trecut cel mai mare client de energie al Rusiei, permițând Moscovei, care se află sub sancțiuni occidentale din cauza războiului din Ucraina, să evite o prăbușire a exporturilor de gaze. Mihail Mișustin se va deplasa miercuri la Beijing, unde se va întâlni cu președintele Xi Jinping și cu premierul Li Qiang, potrivit agenției ruse de stat Tass.
Cooperare economică
China și Rusia și-au sporit cooperarea economică și contactele diplomatice în ultimii ani. Parteneriatul lor strategic a devenit și mai puternic de la invazia rusă din Ucraina, analiștii afirmând că China are acum avantajul în această relație, având în vedere izolarea Rusiei pe scena internațională.
Beijingul susține că este neutru în conflict și nu a condamnat niciodată public invazia. În februarie, guvernul chinez a emis un document în care a cerut o „soluționare politică” a conflictului și respectarea integrității teritoriale a tuturor țărilor – inclusiv a Ucrainei. În cadrul unui summit desfășurat în martie la Moscova, președintele Xi l-a invitat pe omologul său Vladimir Putin să vină la Beijing.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank