G4Media.ro

China și-a numit un alt oficial în regiunea autonomă Xinjiang după ce…

sursa foto: Captură video

China și-a numit un alt oficial în regiunea autonomă Xinjiang după ce predecesorul a fost trecut pe lista neagră a SUA din cauza tratamentului aplicat uigurilor

Beijingul a numit un nou oficial în Xinjiang pentru a-l înlocui pe Chen Quanguo, omul său forte din această regiune autonomă, care a fost trecut pe lista neagră a SUA, într-un moment în care tratamentul aplicat uigurilor amplifică tensiunile dintre China şi Occident, informează AFP duminică.

Xinjiang (nord-vest) a fost afectată de mult timp de atacuri sângeroase, care au vizat în special civili şi care au fost atribuite separatiştilor sau islamiştilor uiguri. Regiunea este acum supusă unei supravegheri draconice.

Chen Quanguo, un fost militar, era, din august 2016, cel mai înalt oficial comunist din acest teritoriu vast, de trei ori mai mare decât Franţa.

După sosirea sa, au apărut informaţii despre un arhipelag de „tabere” în regiune, a căror existenţă a fost negată iniţial de Beijing.

Chen Quanguo, în vârstă de 66 de ani, „nu mai este în funcţie”, a anunţat sâmbătă agenţia oficială Xinhua, fără a preciza însă de ce a fost înlocuit sau care va fi viitoarea sa misiune.

Xinjiang este condus în prezent de Ma Xingrui, care s-a aflat anterior în fruntea provinciei sudice Guangdong, a cărei capitală este Guangzhou.

Acest anunţ intervine la câteva zile după ce Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva unor companii chineze, acuzate de încălcarea drepturilor fundamentale în Xinjiang.

Din acest motiv, Chen Quanguo este vizat de sancţiuni americane din 2020.

Studii occidentale, bazate pe interpretări ale unor documente oficiale chineze, pe mărturii ale unor presupuse victime şi pe extrapolări statistice, acuză autorităţile chineze de represiune împotriva uigurilor.

Potrivit unor asociaţii pentru drepturile omului, peste un milion de persoane din Xinjiang sunt sau au fost închise în centre de reeducare politică.

Beijingul contestă acest număr şi vorbeşte de centre de formare profesională menite să ţină „cursanţii” departe de radicalizare.

Înainte de mandatul său în Xinjiang, Chen Quanguo a ocupat funcţia de secretar al Partidului Comunist Chinez (PCC) în Tibet între 2011 şi 2016. El s-a remarcat acolo prin restabilirea ordinii după proteste şi o serie de incendii asupra călugărilor budişti.

În 2017, a devenit membru al Biroului Politic al PCC, organul de conducere al Chinei format din 25 de membri, o promovare văzută pe atunci ca o recompensă pentru stabilitatea reinstalată în Xinjiang.

Numirea unui nou lider în această regiune strategică a Chinei a avut loc în ziua de Crăciun. Beijingul profită de obicei de sărbătorile din Occident din această perioadă pentru a grăbi rezolvarea chestiunilor sensibile.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. China schimba palaria.

  2. Regiune autonomă serios. Adică la fel ca in HK o tara cu doua sisteme si un singur lagăr.

  3. ,,………..tratamentului aplicat uigurilor, chinezii musulmani „.
    Sunt aici 2 dezinformari.
    1) Uigurii nu sunt ,,chinezi musulmani”, ci sunt uiguri (populatie turcica) si nimic altceva !.
    2) Nu toti uigurii sunt musulmani. Unii sunt samanisti siberieni.

  4. @ Clau ; exista o legatura…spre acel tinut plecase Sándor Csoma Kőrös ca sa caute originile stramosilor sai…din pacate,n-a ajuns acolo ;peste ceva vreme,alti urmasi udemeristi (Csapo -adica „ceapa”-Jozsef si altii)au creat o asociatie de prietenie maghiaro-uigura (nu stiu ce s-a mai intamplat cu ea)

  5. Care regiune autonomă în china? Nu există așa ceva.

  6. Deci Unchiul Xi l-a indepartat pe omul rau si de acuma o sa curga lapte si miere…😁😁😁😁😁

  7. Orice persoana inlocuita din functie pe baza unor compuneri publicate in oficina unui stat dusman este „forte”