G4Media.ro

China şi SUA au convenit să continue dialogul în domeniul afacerilor maritime

Sursa foto: Wikipedia / U.S. Navy – PH3 Alta I. Cutler

China şi SUA au convenit să continue dialogul în domeniul afacerilor maritime

China şi Statele Unite au purtat consultări în domeniul afacerilor maritime, cele două părţi convenind să menţină dialogul şi să ţină sub control riscurile, a indicat marţi Ministerul de Externe de la Beijing, transmite Reuters, transmite Agerpres.

China şi Statele Unite au avut vineri un schimb de vederi cu privire la situaţia maritimă, au convenit să menţină comunicarea şi să evite neînţelegerile şi calculele eronate, a comunicat ministerul.

Acesta a afirmat că partea chineză a exprimat îngrijorări serioase faţă de încălcările şi provocările întreprinse de Statele Unite în apropierea apelor chineze şi a îndemnat Washingtonul să se abţină de la a interveni în disputele dintre China şi vecinii săi, ori ‘să folosească marea pentru a controla China’.

Statele Unite ar trebui să înceteze imediat să sprijine şi să aprobe forţele proindependenţă taiwaneze, adaugă ministerul.

SUA menţin contacte directe cu Taiwanul, ce includ vânzarea de arme către Taipei şi cărora China li se opune.

China consideră insula guvernată democratic drept teritoriu al său, însă guvernul taiwanez respinge revendicările de suveranitate ale Beijingului.

China a îndemnat de asemenea Statele Unite să îşi menţină neutralitatea în Marea Chinei de Sud după ce Washingtonul a extins în martie un acord de securitate cu Filipine.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...