G4Media.ro

China și SUA, discuții ”sincere” şi ”substanţiale” timp de 12 ore în…

Sursa foto: © Tanita Chunsiripongpann | Dreamstime.com

China și SUA, discuții ”sincere” şi ”substanţiale” timp de 12 ore în Thailanda, cu privire la subiecte sensibile ca Taiwanul şi Iranul

China şi Statele Unite au purtat la Bangkok discuţii catalogate drept ”sincere” şi ”substanţiale” între altele despre subiecte foarte sensibile ca Taiwanul şi atacuri huthi din Yemen la Marea Roşie, relatează AFP, transmite News.ro.

Ministrul chinez de Externe Wang Yi şi consilierul în probleme de securitate naţională de la Casa Albă Jake Sullivan s-au întâlnit timp de aproximativ 12 ore, timp de două zile, a anunţat sâmbătă o oficială americancă de rang înalt.

Ea a precizat că întâlnirea ar urma să conducă la o convornire telefonică – ”în primăvară” – între preşedinţii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden, care s-au văzut la Woodside, în California, în toamnă.

”Cele două părţi au purtat discuţii strategice sincere, substanţiale şi rodnice”, a anunţat Ministerul chinez de Externe.

Casa Albă a apreciat, pe acelaşi ton, într-un comunicat că această întâlnire se înscrie ”în cadrul unor eforturi de a menţine o linie de comunicare deschisă şi de a gestiona în mod responsabil concurenţa” între cele două puteri.

 

În urma unor tensiuni puternice la începutul anului trecut, Statele Unite şi China par, astfel, să vrea să continue dialogul.

IRAN

Însă subiectele de fricţiune rămân legate de legăturile cu Taiwanul, comerţ, rivalitatea în noile tehnologii, lupta pentru influenţă în regiunea Asia-Pacific şi Marea Chinei de Sud.

Problema relaţiilor între Beijing şi Iran a intrat pe lista dosarelor delicate, în contextul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Statele Unite aşteaptă ca China să se folosească de ”influenţa” pe care o are asupra Iranului pentru ”a face să înceteze” atacurile huthi din Yemen, susţinute de Teheran, împotriva unor nave la Marea Roşie, a anunţat oficiala americancă de rang înalt citată, care a cerut protecţia anonimatului.

”Beijingul ne spune că discută subiectul cu Iranul, însă noi ne uităm la ceea ce se întîmplă în fapte, iar aceste atacuri par să continue”, a adăugat ea într-un interviu cu jurnalişti, subliniind că Jake Sullivan a prezentat aşteptările americane la Bangkok.

Consilierul însărcinat cu securitatea naţională americană a evocat în reuniunea sa cu Wang Yi, în capitala Thailandei, ”îngrijorările profunde” ale Washingtonului faţă de ultimele manevre ale Coreei de Nord, ”din cauza influenţei (Chinei) asupra Phenianului”.

Americanii vor să discute cu adjunctul ministrului chinez de Externe care a efectuat o vizită în Coreea de Nord.

”CEA MAI MARE PROVOCARE”

Cea mai sensibilă problemă de fond rămâne Taiwanul, pe care Beijingul îl consideră parte integrantă a teritoriului chinez.

China reproşează Statelor Unite – care nu recunosc în mod oficial Taiwanul şi care subliniază că nu vor să susţină independenţa insulei – faptul că sunt primul furnizor de armament şi principalul susţinător al autorităţilor taiwaneze.

”Cea mai mare provocare a relaţiilor chinezo-americane este mişcarea care promovează independenţa Taiwanului”, i-a spus apăsat Wang Yi lui Jake Sullivan, anunţă în comunicatul său Beijingul.

”Statele Unite trebuie (…) să-şi pună în aplicare în mod concret angajamentul de a nu susţine independenţa Taiwanului şi de a susţine reunificarea paşnică a Chinei” cu insula, a subliniat ministrul chinez.

Alegerile prezidenţiale taiwaneze care au avut loc n ianuarie au tensiuonat legăturilor Beijingului cu Washingtonul.

Autorităţile chineze l-au criticat ferm pe preşedintele ales Lai Ching-te, care provine dintr-un partid care militează în mod tradiţional în favoarea unei separări oficiale a taiwanului de China continentală, pe care Washingtonul l-a felicitat pentru victorie

Jake Sullivan a ”subliniat importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”, anunţă în comunicatul său Casa Albă.

În cadrul acestor discuţii, care au avut loc vineri nşi sâmbătă, cele două ţări şi-au exprimat dorinţa de apurta un dialog pe tema inteligenţei artificiale – în primîvară – şi au salutat progrese în domeniul cooperării în lupta antidrog.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...