
China şi Venezuela se angajează să îşi consolideze cooperarea bilaterală
China şi Venezuela şi-au reafirmat joi, la Beijing, angajamentul de a „întări cooperarea bilaterală”, în cadrul unei întâlniri între vicepreşedinţii celor două ţări, Han Zheng şi Delcy Rodriguez, informează EFE, transmite Agerpres.
Han Zheng a subliniat că ambele naţiuni sunt „prieteni buni, care au încredere unul în celălalt”, şi a asigurat că vor lucra împreună pentru „implementarea consensurilor la care au ajuns” preşedinţii lor, a raportat joi agenţia de stat Xinhua.
De asemenea, el a reiterat sprijinul Chinei pentru interesele fundamentale ale Venezuelei, subliniind importanţa „apărării intereselor comune ale ţărilor în curs de dezvoltare”.
La rândul său, Delcy Rodriguez a reafirmat angajamentul Venezuelei faţă de principiul „o singură China” şi şi-a exprimat „sprijinul pentru principalele iniţiative” propuse de Beijing.
Mai mult, ea a remarcat că Venezuela încearcă să „înveţe din experienţa de succes în guvernare” a Chinei şi „să consolideze atât cooperarea bilaterală, cât şi coordonarea multilaterală”.
„Respingem sancţiunile unilaterale ilegale (…) şi vom continua să lucrăm pentru echitate şi justiţie internaţională”, a adăugat ea.
Întâlnirea din capitala Chinei consolidează un parteneriat strategic, descris joi de purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing, Lin Jian, drept „rezistent la orice vreme”.
Lin Jian s-a referit şi la vizita efectuată în China anul trecut de preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, când s-a întâlnit cu omologul său chinez, Xi Jinping. Astfel, el a afirmat că ţara sa „aşteaptă cu nerăbdare să implementeze consensul la care au ajuns” Xi şi Maduro cu acea ocazie, când a fost stabilită „direcţia generală” a relaţiilor bilaterale.
Vicepreşedinţia Venezuelei a raportat pe site-ul său că Delcy Rodriguez a sosit în China miercuri, unde intenţionează să se întâlnească cu mai multe autorităţi ale ţării asiatice pentru a analiza progresele din cele peste 600 de acorduri de cooperare, în vederea consolidării relaţiei bilaterale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank