G4Media.ro

China: trei oameni au murit, smulși în gol din paturile lor de…

sursa foto: captura video

China: trei oameni au murit, smulși în gol din paturile lor de o furtună violentă care le-a spart geamurile apartamentelor

Furtuni neobişnuite care au avut forţa unui taifun au ucis cel puţin şapte persoane în provincia Jiangxi din sudul Chinei începând din weekendul trecut, iar trei dintre victime au fost smulse din interiorul apartamentelor lor în timp ce dormeau, informează Reuters, citată de Agerpres.

Vremea extremă, care a început pe 31 martie, s-a abătut asupra a nouă oraşe, printre care Nanchang şi Jiujiang, iar 93.000 de persoane din 54 de comitate au fost afectate, a precizat biroul central pentru controlul de urgenţă al inundaţiilor din provincia Jiangxi.

Duminică, furtuni neobişnuite au provocat rafale care au smuls ferestrele a două apartamente aflate într-o clădire cu multe etaje din Nanchang, capitala provinciei. Trei persoane au murit după ce au fost smulse din paturile lor prin deschizăturile astfel formate şi au fost aruncate în gol, potrivit presei locale.

Oficialii chinezi au declarat miercuri că şapte persoane au murit până în prezent pe teritoriul provinciei şi că alte 552 au trebuit să fie evacuate de urgenţă. De asemenea, 2.751 de locuinţe au fost avariate.

Însoţite de fulgere spectaculoase, o ploaie torenţială şi grindină de mărimea unei mingi de golf, furtunile puternice – cele mai severe în peste un deceniu – au provocat totodată pierderi economice în valoare de 150 de milioane de yuani (21 milioane de dolari), au precizat oficialii locali.

Biroul de meteorologie din China a emis avertizări pentru furtuniviolente cu viteze de până la nivelul 12 pe scara locală a vânturilor, similare cu forţa unui uragan de categoria I.

Furtuni cu o asemenea intensitate sunt obişnuite atunci când taifunurile, denumirea sub care sunt cunoscute uraganele în China şi în alte locuri din Asia de Est, ajung pe uscat, dar se întâlnesc rareori în zone din interiorul continentului, aşa cum este provincia Jiangxi.

Agenţia meteorologică chineză şi-a menţinut avertizarea portocalie pentru fenomene meteo convective în mai multe regiuni din sud-estul Chinei, iar rafalele puternice, grindina şi furtunile vor continua şi pe parcursul zilei de miercuri.

China deţine un sistem de coduri de avertizare meteorologică pe trei niveluri în cazul fenomenelor convective, portocaliu reprezentând nivelul cel mai ridicat, urmat de galben şi albastru.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Când e să te ia Dracu’ te ia și din pat nu numai din ușa bisericii.