G4Media.ro

China va creşte treptat vârsta de pensionare pentru a scădea presiunea asupra…

Sursa foto: Photo 69266408 © Palinchak | Dreamstime.com

China va creşte treptat vârsta de pensionare pentru a scădea presiunea asupra sistemului de pensii

China va creşte treptat vârsta de pensionare, care în prezent este cea mai scăzută din lume, pentru ca oamenii să poată munci mai mult timp şi pentru a scădea presiunea crescândă asupra sistemului de pensii, în condiţiile în care multe provincii se confruntă deja cu deficite, relatează luni agenţia Reuters, preluată de Agerpres.

Reforma este urgentă, având în vedere că în China speranţa de viaţă a crescut de la circa 44 de ani în 1960 la 78 de ani în 2021, depăşind-o pe cea din SUA, şi este de aşteptat să treacă de 80 de ani până în 2050.

„În conformitate cu principiul participării voluntare, cu o flexibilitate adecvată, vom lansa reforme pentru a creşte treptat vârsta legală de pensionare, într-un mod precaut şi ordonat”, au anunţat duminică autorităţile chineze, prezentând un document care include şi planuri de combatere ratei natalităţii aflate în declin.

Reformele prevăzute ar urma să fie finalizate până în 2029, se menţionează în anunţ.

În prezent în China vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru bărbaţi – cu 5-6 ani mai scăzută decât în majoritatea economiilor dezvoltate -, de 55 de ani pentru femeile cu activitate de birou şi 50 pentru cele care lucrează în fabrici.

Autorităţile medicale naţionale se aşteaptă ca până în 2035 în China numărul persoanelor cu vârsta de cel puţin 60 de ani să crească de la 280 de milioane în prezent la peste 400 de milioane, sau echivalentul întregii populaţii curente din Marea Britanie şi SUA la un loc.

În prezent, un pensionar chinez este susţinut de contribuţiile a cinci lucrători, tendinţa fiind de a se ajunge la 4 la 1 în 2030 şi 2 la 1 în 2050, iar Academia de ştiinţe din China estimează că până în 2035 sistemul de pensii al ţării va rămâne fără bani.

Majoritatea statelor au crescut vârsta de pensionare ca răspuns la presiunile demografice, pentru a salva fondurile de pensii şi a încetini o potenţială scădere a volumului mâinii de lucru, a menţionat Michael Hermann, înalt consilier al Fondului ONU pentru populaţie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează