G4Media.ro

China, val de frig și primul cod portocaliu de furtună de zăpadă…

China, val de frig și primul cod portocaliu de furtună de zăpadă din noul sezon rece

Agenţia de meteorologie din China a emis primul cod portocaliu de furtună de zăpadă din noul sezon rece, al doilea pe scala de intensitate, duminică, în contextul în care valul de frig care a cuprins întreaga ţară alimentează îngrijorările privind întreruperi ale traficului şi apariţia unor focare de gripă pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, relatează Agerpres, conform Reuters.

Centrul Naţional de Meteorologie prognozează furtuni de zăpadă în nord-estul Chinei, depunerea unui strat de zăpadă de 45 de milimetri în anumite regiuni pentru următoarele 24 de ore şi ninsori abundente în zonele din nordul ţării.

Capitala chineză, Beijing, se confruntă cu prima sa ninsoare din noul sezon rece, care a sosit cu 23 de zile mai devreme decât în anii trecuţi, în timp ce temperaturile din noaptea de duminică spre luni vor atinge cele mai joase valori din ultimul deceniu pentru această perioadă a anului.

Valul de frig va cuprinde o mare parte din ţară, inclusiv Beijing, Shanghai şi Guangzhou, determinând duminică o scădere a temperaturilor cu până la 14 grade Celsius, potrivit meteorologilor chinezi.

Valul de frig, care poate să ducă la o creştere a riscului de apariţie a gripei, s-a produs într-o perioadă în care peste 20 de oraşe din nordul Chinei au raportat cazuri de COVID-19, iar apariţia unor focare sporadice a fost semnalată în sud-vestul ţării, în Chongqing şi în provinciile Sichuan şi Yunnan, de la jumătatea lunii octombrie.

Sute de mii de locuitori din Beijing au ieşit din locuinţele lor pentru a se bucura de imaginile spectaculoase ale unor atracţii turistice acoperite de zăpadă, precum Oraşul Interzis şi Universal Studios Resort, în pofida restricţiilor anti-COVID-19. De asemenea, peste 300 de membri din Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez se pregătesc să participe la o reuniune care va avea loc de luni până joi.

Este posibil ca zăpada care se va acumula în regiunile plasate în lockdown din cauza pandemiei de COVID-19 să nu poată să fie mutată în afara zonelor aflate sub control sanitar, a raportat cotidianul central Beijing Daily.

sursa foto: Reuters/ captura/ /Tingshu Wang

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Știa tovarășul Xi de ce nu e bine se participe la întâlnirea de la glasgow despre „încălzirea” globala…

    • La galbejiti e tot timpul „incalzire globala”. Urmează „sa se încălzească” în .UE și peste ocean.

  2. Maimuță Chinezi sunt 1.40 miliarde de persoane. Tu le vb dintr-o țară plină de țărani cu 2 clase. Vai de capul tău de primit ce ești Flav.