Chirurg, fost director de spital, cu salariu de peste 4.200 de euro pe lună, condamnat pentru că ar fi luat șpagă de la pensionari și asistați social. Decizia nu este definitivă
Tribunalul Bacău l-a condamnat în 27 septembrie, pe chirurgul Mouhannad Toron, şeful secţiei de Chirurgie de la spitalul din Buhuşi, județul Bacău, fost director al unității medicale, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pentru 13 fapte de luare de mită.
La aceeași pedeapsă a fost condamnată și Ana Cornelia Floareș, asistenta medicală care lucra cu medicul. Ambii și-au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați în baza procedurii simplificate pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor. Decizia instanței nu este definitivă.
Sesizarea la Direcţia Generală Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Bacău a fost făcută, pe 23 iunie 2020, de Constantin Poiană, directorul Spitalului Buhuşi.
Filmați când primeau mită
Anchetatorii au realizat mai multe înregistrări video în toamna anului 2020, din care reiese cum primeau mită cei doi de la pacienții care veneau la consultații sau erau internați în spital. Majoritatea dintre aceștia erau pensionari sau primeau ajutor social, potrivit procurorului care a instrumentat cazul.
„La momentul 00:26:46 al înregistrării, în cabinet intră o persoană de sex feminin, identificată ulterior ca fiind numita …, soţia numitului …. Aceasta ține cu mâna stângă o sacoșă de culoare roșie. Totodată, femeia menționează că este soția lui …, care este internat având probleme „cu degetul, cu piciorul”. După ce intră în cabinet, medicul discută cu femeia legat de starea de sănătate a soțului ei, spunând că o să încerce să-i curețe infecția pe care o are la deget, iar dacă nu reușește va fi nevoit să i-l amputeze. La momentul 00:27:48, femeia îl întreabă pe medic cum să facă pentru a lua legătura cu el, iar acesta îi spune să-l urmeze, după care cei doi merg în camera alăturată, ieșind din cadru. Nu se poate auzi discuția dintre cei doi, însă medicul spune „Mulțumesc!”. Imediat după aceasta, … revine în cabinet, ținând în mână sacoșa de culoare roșie cu care a venit femeia. După aceasta, medicul îi spune femeii să revină duminică și să-l caute pe el, după care, la momentul 00:28:42, femeia părăsește cabinetul, putându-se observa că pleacă fără sacoșa de culoare roșie cu care a venit”, este unul din cazurile în care chirurgul Mouhannad Toron a primit mită, așa cum reiese din rechizitoriul consultat de G4Media.
Asistenta Ana Cornelia Floareș primea, la rândul ei, de la pacienți sume cuprinse între 5 și 20 de lei, dar și pachete de cafea, pentru fiecare act medical pe care îl presta.
253.939 de lei câștigați în ultimul an ca medic
Judecătorii au explicat că Mouhannad Toron nu poate fi exonerat de răspundere în acest caz pe considerentul că pacienții i-ar fi dat bani și bunuri ca mulțumire pentru activitatea sa medicală.
„Nu se poate primi apărarea în sensul ca pacienții ar fi oferit sumele de bani sau alte bunuri ca semn de mulțumire pentru serviciile oferite, întrucât activitatea infracțională a inculpatului a constat în concret în aceea că a primit sumele de bani sau bunuri în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Conduita inculpatului de a nu refuza sumele de bani sau bunuri și de a nu le restitui pacienților ori de nu le preda autorităților și astfel împosedarea cu sumele de bani/bunurile primite realizează condiția de tipicitate a infracțiunii de luare de mită, în modalitatea primirii de bani/bunuri care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea, unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”, și-a motivat decizia instanța de judecată.
Mouhannad Toron este de origine siriană și a făcut Facultatea de Medicină la Iaşi în anii 80”. După absolvire a fost repartizat la spitalul din Buhuşi (județul Bacău). În anul 2000 a dobândit cetăţenia română, iar în 2012 a fost numit director al Spitalului din Buhuşi. După șase ani a revenit ca șef la secția de Chirurgie a unității medicale.
Potrivit declarației de avere depuse pe 14.06.2024, chirurgul Mouhannad Toron a câștigat 253.939 de lei în ultimul an de la spitalul din Buhuși, ceea ce înseamnă 21.161 de lei (4.249 de euro) pe lună.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii