Chișinău: Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul privind eliminarea imunității deputaților în cazuri de corupție
Parlamentul de la Chișinău a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a art. 70 din Constituție prin care este limitată imunitatea deputaților. Modificarea se referă doar la cazurile de corupție, trafic de influență, abuz de putere și spălări de bani. Astfel, reținerea, arestarea, percheziționarea deputaților pe asemenea cazuri va putea fi făcută fără încuviințarea Parlamentului, potrivit Radio Chișinău.
Modificarea a fost susținută de 64 de deputați. Proiectul, care a fost propus de partidul de guvernământ PAS, a fost susținut și de deputații Partidului „Șor”. Socialiștii și comuniștii au cerut retragerea proiectului, motivând că are conotație politică și ar trebui cerut avizul Comisiei de la Veneția.
„Imunitatea judecătorilor și avocați a fost eliminată, e timpul să fie scoasă și cea a deputaților”, a declarat deputata Olesea Stamate, șefa Comisiei numiri și imunități. Ea a mai spus că imunitatea nu trebuie să fie un privilegiu personal al deputaților, ci unul instituțional. Potrivit Olesei Stamate, modificarea propusă nu va pune în pericol funcționarea autonomă a Legislativului și urmărește contracararea corupției politice.
Deputata Marina Tauber a declarat că gruparea „Șor” susține proiectul, dar a precizat că pentru lectura a doua va propune un amendat ce prevede anularea deplină a imunității parlamentare.
Deputatul comunist Vladimir Voronin a declarat în plen că proiectul de modificare a art. 70 a Constituției „seamănă cu o afacere dintre PAS și „Șoroviști”.
Deputatul socialist Vlad Bătrâncea a acuzat autorii proiectului că „inventează bicicleta”, făcând trimitere la recomandările forurilor internaționale legislative, care nu încurajează asemenea practici. Bătrâncea a spus că va ataca proiectul conform normelor internaționale.
Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a spus că modificarea Constituției urmărește curățarea instituțiilor principale de stat de corupți. Proiectul dezleagă mâinile procurorului în lupta cu corupția și așterne „covor roșu hoților spre pușcărie”.
Anterior, proiectul pentru modificarea art. 70 din Constituție a primit aviz pozitiv de la Curtea Constituțională.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii