Chitara lui Kurt Cobain din videoclipul „Smells Like Teen Spirit”, vândută într-o licitație cu 4,5 milioane de dolari / Estimarea iniţială era de 600.000 de dolari
Emblematica chitară electrică Fender Mustang din 1969 a lui Kurt Cobain, pe care artistul a cântat în videoclipul formaţiei Nirvana din 1991 „Smells Like Teen Spirit”, a fost adjudecată, duminică, pentru aproape 5 milioane de dolari la Julien’s Auctions, anunță News.ro, care citează Variety.
A fost vândută Colecţiei Jim Irsay din Indianapolis într-un război al ofertelor între colecţionarii din întreaga lume care au participat la licitaţia online şi prin telefon. Chitara s-a vândut cu aproximativ 4,5 milioane de dolari, depăşind cu mult estimarea iniţială de 600.000 de dolari.
Cobain a considerat această chitară Fender Mustang din 1969 una dintre preferatele sale şi a spus în ultimul său interviu pentru Guitar World: „Sunt stângaci şi nu este foarte uşor să găseşti chitare pentru stângaci de înaltă calitate la preţ rezonabil. Dar dintre toate chitarele din lume, Fender Mustang este preferata mea. Am deţinut doar două dintre ele”.
Chitara a fost folosită şi în studio, atât în timpul sesiunilor de înregistrare la „Nevermind”, cât şi pentru „In Utero”, precum şi în numeroase spectacole live. A fost expusă la Seattle’s Experience Music Project, acum numit Muzeul MoPOP al Culturii Pop, şi fotografiată şi selectată pentru prestigioasa „Colecţie de chitare”.
Vândută la licitaţie în 2020, la Julien’s Auction, pentru 6 milioane de dolari (aproximativ 5,5 milioane de euro), Martin D 18E a lui Kurt Cobain a stabilit recordul pentru cea mai scumpă chitară din lume. Kurt Cobain a cântat cu ea în 1993 în timpul celebrului concert MTV Unplugged de la New York.
Peste 1.300 de loturi au fost vândute la evenimentul Julien’s Auctions Music Icons în weekend la Hard Rock Cafe din New York, generând un total de aproape 15.000.000 de dolari.
Alte loturi importante vândute: rochia roz şi accesoriile Madonnei inspirate de Marilyn Monroe pe care le-a purtat în videoclipul „Material Girl” din 1984 – 287.500 de dolari; chitara acustică Martin din 1956 a lui Johnny Cash, model D-21,a fost vândută cu 437.500 de dolari; o Fender Telecaster personalizată aparţinând lui Waylon Jennings s-a vândut cu 179.200 de dolari; versurile scrise de mână ale lui Bruce Springsteen pentru „Born to Run” – 44.800 de dolari.
Sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii