Chitaristul şi fondatorul trupei Iced Earth s-a predat FBI/ Jon Schaffer era pe lista persoanelor căutate pentru că au pătruns ilegal în Capitoliu
Jon Schaffer, chitarist şi fondator al trupei metal Iced Earth, a fost preluat în custodie de autorităţile statului american Indiana după ce fusese inclus pe lista celor căutaţi pentru că au pătruns ilegal în Capitoliu, pe 6 ianuarie, când au avut loc violenţe ce s-au soldat cu numeroşi răniţi şi cinci decese, relatează News.ro.
Potrivit presei locale, citate de Variety, Schaffer s-a predat FBI duminică după-amiază, după 11 zile de la revolta din Washington DC.
Schaffer era unul dintre cei căutaţi de poliţie după evenimentele în care susţinătorii lui Donald Trump au vandalizat birouri ale Congresului. Chitaristul a fost fotografiat de Roberto Schmidt de la AFP între manifestanţii care au trecut de baricade şi s-au confruntat cu forţele de ordine. El fusese inclus într-o prezentare a Poliţiei Metropolitane din DC, care cuprinde imagini cu persoanele căutate pentru „infracţiuni legate de revoltă” şi pătrunderea ilegală pe terenul Capitoliului.
Între cele şase acuzaţii care îi sunt aduse lui Schaffer, în vârstă de 52 de ani, se numără „angajarea într-un act de violenţă fizică într-o clădire a Capitoliului” şi „marş, demonstraţie sau pichetare într-o clădire a Capitoliului”.
Jon Schaffer a pus bazele Iced Earth în 1984 şi a fost membru al grupului constant, lansând 12 albume de studio cu trupa metal. În mai multe concerte ale trupei, el a purtat bandane cu steagul confederat.
Ceilalţi patru membri ai trupei – Stu Block, Luke Appleton, Brent Smedley şi Jake Dreyer – au emis un comunicat în care critică evenimentele de la Washington: „Nu aprobăm şi nu susţinem în niciun fel revoltele sau actele de violenţă în care au fost implicaţi protestatarii pe 6 ianuarie la clădirea Capitoliului american. Sperăm că toţi cei implicaţi vor fi aduşi în faţa justiţiei pentru a fi anchetaţi şi pentru a răspunde pentru acţiunile lor”. Ei şi-au exprimat regretul pentru cele întâmplate şi au transmis că sunt alături de cei care au avut de suferit din cauza incidentelor.
Sursa: News.ro
Sursa foto: Iced Earth/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu