
Cifre record înregistrate de administratorii pârtiilor din Poiana Braşov, în acest sezon / S-a depășit, din nou, pragul de două milioane de treceri prin turnichete în trei luni de schi
Datele centralizate de administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov arată că în acest sezon de iarnă s-au înregistrat cifre record în ceea ce priveşte numărul celor care au ales această staţiune pentru schi sau snowboard. Conform statisticilor făcute publice de Primăria municipiului Braşov, în cele trei luni de când s-a deschis sezonul de iarnă s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete, atât cât s-a înregistrat în sezonul 2020 – 2021, când s-a schiat timp de patru luni, transmite News.ro.
„Poiana Braşov continuă să fie principala destinaţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi prima opţiune pentru cei care vor să schieze în România. Diversitatea pârtiilor, de la pârtii pentru începători la pârtii negre, dimensiunile acestora, calitatea stratului de zăpadă, sistemele de transport pe cablu variate au făcut ca în acest sezon să depăşim, din nou, pragul de două milioane de treceri prin turnichete: în 20 martie am înregistrat 2.020.120 de treceri. Diferenţa faţă de ultimul sezon în care s-a atins acest prag (sezonul 2020 -2021) este faptul că acum am depăşit două milioane de treceri prin turnichete în 3 luni de schi, faţă de 4 luni. Având în vedere că sezonul actual nu s-a încheiat şi se schiază, în primele ore ale zilei, în condiţii bune, de primăvară, cel puţin pe pârtiile din partea superioară, avem toate şansele să depăşim numărul de treceri din 2021, respectiv 2.047.155”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Primăria Braşov.
În acest weekend se schiază în continuare la Poiana Braşov, fiind deschise pârtiile Lupului superior; Ruia – pe partea dreaptă, pe o lăţime de 5-6 urme de ratrac, de la intersecţia cu Drumul Roşu; Sulinar, Drumul roşu dar şi pârtiile pentru începători Bradul şi Stadion.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară, în medie, 25 de centimetri, dar scade în partea inferioară.
Condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă pe pârtiile din Poiana Braşov sunt unele de primăvară, cu zăpadă grea după primele ore ale dimineţii, pe toate pârtiile din masiv.
„Având în vedere consistenţa zăpezii – care diferă foarte mult pe parcursul zilei şi de la zonele umbrite, unde este mai dură, la zonele însorite – unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea şi solicitând articulaţiile picioarelor – vă recomandăm să schiaţi cu viteză redusă, să fiţi pregătiţi să fiţi supuşi unui alt regim de alunecare odată cu ieşirea în zonele însorite şi să nu bruscaţi schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii şi a reduce riscul de accidentare”, sunt recomandările reprezentanţilor Primăriei Braşov.
În această perioadă la Poiana Braşov funcţionează telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul, Stadion şi telecabina Capra Neagră, reprezentanţii Primăriei precizând că pentru ce care urcă cu această telecabină nu este recomandată coborârea pe schiuri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.