Cîmpeanu, înainte și după ce a devenit ministru: Educația remedială are nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare / Recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic
Răzgândire totală a lui Sorin Cîmpeanu în ce privește plata profesorilor pentru a face educație remedială, după ce a devenit ministru al Educației. În discuțiile de astăzi cu sindicatele din învățământ “s-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care susțin examenele naționale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic”, a anunțat Sorin Cîmpeanu în cadrul unei declarații de presă pe care Ministerul nu a putut-o transmite online.
Este pentru prima dată când ministrul Cîmpeanu, aflat la al doilea mandat, anunță indirect că profesorii nu vor fi plătiți pentru acțiunile remediale pe care le solicită, după perioada fără precedent de predare online. Precizarea ministrului vine după ce Guvernul Cîțu a început discuțiile cu privire la bugetul de stat pe 2021, premierul anunțând că pe 4 februarie va fi prezentat bugetul.
Declarațiile sale ca ministru vin în dezacord cu principiile anunțate în Parlament în urmă cu doar 2 săptămâni, înainte de a-și prelua mandatul de ministru al Educației. “Compensarea se cheamă educație remedială. Avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice, dar este nevoie și de resurse financiare”, declara Cîmpeanu în Parlament pe 23 decembrie, pe când era ministrul propus să conducă portofoliul Educației și se afla la audierile comisiilor reunite ale celor două camere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii