Cîmpeanu: Vor fi cumpărate circa 70 de milioane de teste pe bază de salivă pentru școli. Agenția Națională a Medicamentului trebuie să elaboreze astăzi cerințele minime de performanță
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că vor fi cumpărate circa 70 de milioane de teste pe bază de salivă pentru școli, iar premierul Florin Cîțu a solicitat Agenție Naționale a Medicamentului să elaboreze astăzi cerințele minime de performanță pentru a fi transmise Oficiului Național pentru Achizițiile Centralizate.
„Atât primul ministru, cât și ministrul Sănătății au solicitat Agenției Naționale a Medicamentului ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cerințele de reglementare și cerințele minime de performanță pentru a le transmite oficiului de achiziții”, a precizat Cîmpeanu.
Acesta a adăugat că Ministerul Educației lucrează ca în cursul zilei de astăzi pentru a estima numărul minim de teste necesar pentru școli și grădinițe.
„E vorba de o achiziție de nivel foarte mare, pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală până la finalul calendaristic al anului un număr de 11 săptămâni. Sunt 3,2 milioane de beneficiari. Având în vedere că necesită posibilitatea de testare a tuturor de două ori săptămânal, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că aceste teste nu vor fi omologate, ci vor fi autorizate de urgență.
Până la achiziție, care se va face cu celeritate, se fac teste antigenice în școli, iar Ministerul Sănătății a suplimentat cu 280.000 numărul de teste antigenice la dispoziția școlilor, a mai spus Cîmpeanu.
Testele pozitive vor trebui să fie confirmate prin teste PCR sau teste antigenice.
Citește și
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii