Cinci ani negri pentru justiție. Cum a executat binomul Iohannis – Gorghiu planul lui Dragnea

Protejați de tăcerea cumpărată a televiziunilor, președintele Klaus Iohannis și ministra Alina Gorghiu au dat justiției o ultimă lovitură. Au numit doi procurori controversați care ar trebui să gestioneze lupta anti-corupție și investigarea magistraților corupți. Sub ochii îngăduitori ai UE și cu o societate anesteziată, Iohannis încheie un cincinal negru pentru justiție. O justiție tot mai prietenoasă cu infractorii, în care procurorii-șefi tac când evazioniștii sunt amnistiați prin lege, iar marii rechini sunt ajutați de judecători promovați pentru serviciile făcute.

Un blitzkrieg în justiție. Așa arată operațiunea de joi, când ministrul Alina Gorghiu (PNL) a propus la prânz, iar Iohannis (PNL) a semnat seara numirea procurorilor Mihaiela Iorga Moraru ca șef al Secției de combatere a corupției din DNA și a lui Iulian Remus Popa ca șef al Secției de urmărire penală din Parchetul General. Operațiunea pe linia PNL a trecut în liniște totală, presa mainstream fiind anesteziată de banii plătiți de partide.

Ambii procurori au avut avize negative de la CSM, date cu voturi clare: 5-1. Dar și ministra Alina Gorghiu, și președintele Iohannis au trecut peste avizul consultativ. La fel ca în 2019, când Iohannis a numit șefii de parchete propuși de ministrul Predoiu (tot PNL) în ciuda avizului negativ al CSM. Câteva luni mai târziu, Iohannis nu știa cum să o facă pe Giorgiana Hosu să demisioneze de la șefia DIICOT, iar bilanțul procurorilor numiți de Iohannis – Hosu și Gabriela Scutea – a fost catastrofal.

Numirea celor doi procurori în funcții-cheie e un semnal clar pentru sistem: s-a terminat definitiv epoca procurorilor competenți și independenți, a venit vremea obedienților cu agendă politică.

Mihaiela Iorga Moraru a petrecut ultimii ani la secția specială SIIJ, unde a instrumentat dosarul Sorina Săcărin, fetița adoptată, dosar considerat abuziv și clasat în cele din urmă. La SIIJ, Iorga Moraru nu a lăsat în urmă nici un dosar semnificativ, dar s-a remarcat prin participarea la nunta judecătorului CCR Gheorghe Stan zis Geani, o nuntă care a adunat toată floarea anti-reformistă din justiție. Ea ar urma să se ocupe în DNA exact de lupta anti-corupție.

Cazul procurorului Remus Popa e la fel de relevant. El va coordona direct anchetarea magistraților corupți, deși ar experiență aproape de zero în ceea ce privește urmărirea penală. El s-a remarcat însă la interviul CSM prin agresivitate și lipsa de competențe. Avizul dat de CSM seamănă cu un rechizitoriu la adresa procurorului Popa, cu două concluzii: incompetent și lipsit de sinceritate. Și la el e clară linia: în 2023, el a început să-l cerceteze disciplinar pe procurorul Liviu Lascu pentru că distribuise pe facebook articole critice ale jurnalistei Ioana Dogioiu. Lascu tocmai deschisese un dosar privind achizițiile făcute de SRI. La scurt timp, Lascu a fost decapitat din funcția de la DNA.

Cu acești doi procurori propulsați în funcții de șefi, președintele Iohannis a închis cercul. În 2018 îi ceruse Laurei Codruța Kovesi să demisioneze de la șefia DNA, după ce o decizie CCR forța plecarea acesteia din funcție. La acel moment, Iohannis nu a făcut nici un gest de apărare a instituției atacate de Dragnea, PSD și coaliția de afaceriști penali vizați de procurorii lui Kovesi. Nu a avut minima demnitate de a îi mulțumi public fostei șefe DNA și de a o recupera într-un post care să îi pună în valoare experiența.

De la Iohannis și PNL a urmat o serie de decizii care au confirmat temerile că sub masca discursului reformist și pro-justiție se ascunde o agendă profund coruptă. Președintele își mințise alegătorii de două ori: că e pro-justiție și că e anti-PSD. Ambele afirmații au fost mincinoase. Justiția e acum controlată la vârf – parchete și Înalta Curte – de personaje profund anti-reformiste, cu CV-uri îndoielnice și legături cu politicieni și serviciile secrete.

După ce guvernele lui Dragnea și fostul CCR controlat de PSD au dat lovitură după lovitură justiției, Iohannis a continuat să lovească în instituții cu ajutorul PNL: numiri scandaloase la vârful parchetelor, filaje la jurnaliști și procurori independenți, asmuțirea Inspecției Judiciare și a CSM asupra magistraților reformiști, decizii corupte în dosare-cheie precum plagiatul lui Nicolae Ciucă.

Mai mult: Iohannis însuși și oamenii promovați de el au modificat legislația astfel încât evazioniștii să scape de dosarele penale. „Corupția înseamnă sărăcie, stagnare, dispreț pentru cetățeni, pentru lege. Corupția ucide. Îmi doresc o Românie fără corupție (…) Lupta anticorupție trebuie să continue până când respectarea legii și corectitudinea devin normalitate, până construim o societate care nu mai tolerează corupția”, spunea Iohannis în campania electorală din 2019. Cinci ani mai târziu, Iohannis și ai lui au transformat România într-o țară în care corupția și evaziunea fiscală sunt nu doar tolerate, ci încurajate de la vârful statului.

O țară în care judecătoarea care l-a scăpat pe Nicolae Ciucă de dosarul plagiatului nu doar că nu e penalizată, ci e avansată, continuă să judece și ajunge să dea o decizie favorabilă magnatului Puiu Popoviciu.

În acest peisaj, DNA face încă notă aparte, cu procurori care au deschis dosare pe numele unor lideri PSD din teritoriu. Cultura instituțională a DNA, parchet care a anchetat și obținut condamnări pentru șefi de partide, miniștri și șefi de mari instituții, pare să reziste, vom vedea pentru cât timp.

La final de mandat, Iohannis lasă în urmă o justiție aproape distrusă ca rezultat al complicităților sale politice. Și, pe cât de stabilă pare România din afară, pe atât de fragile sunt de fapt statul de drept și domnia legii. Iohannis e apreciat în UE și SUA, pe bună dreptate, pentru că a ținut România pe linia corectă în marile dosare strategice, precum Ucraina. Dar cu ce preț enorm: a readus la putere PSD, a promovat doar magistrați slabi sau de-a dreptul corupți, a creat și patronat o coaliție politică ce mituiește presa și distruge orice dezbatere publică. Pe scurt, a fragilizat mecanismele democratice și statul de drept, sub pretextul nevoii de stabilitate.

O țară în care mafia pare așezată confortabil în fruntea justiției.