G4Media.ro

Cinci bărbaţi din Dâmbovița, reţinuţi în urma percheziţiilor în dosarul de obţinere…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Cinci bărbaţi din Dâmbovița, reţinuţi în urma percheziţiilor în dosarul de obţinere ilegală de fonduri prin Programul „Tomata”

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor de miercuri efectuate în mai multe comune dâmboviţene într-un dosar privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul ”Tomata”, informează, joi, IPJ Dâmboviţa, transmite Agerpres.

„În urma probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, faţă de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 57 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, 7 martie, persoanele cercetate vor fi prezentate magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de obţinerea ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, înşelăciune şi fals intelectual.

Poliţiştii au efectuat, miercuri, nouă percheziţii domiciliare în comunele dâmboviţene Băleni, Bucşani, I.L. Caragiale şi Petreşti. Cei la care s-au făcut percheziţiile sunt suspectaţi că în perioada 1 ianuarie 2019 – 20 decembrie 2019 ar fi falsificat şi depus documente justificative prin care ar fi atestat în mod nereal operaţiuni juridice de vânzare-cumpărare tomate, cu scopul de a obţine finanţare de la stat. Prejudiciul este estimat la 21.000 de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 21.000 euro???? Pe bune????

  2. Tot ce face PSD e că să se fure.
    Programul Tomată = PSD.
    De când a apărut programul Tomata cele mai scumpe roșii le-am avut în piața. Se făcea reclamă, Tomata, Tomata te duceai la piata și bubuiau preturile, că doamne sunt românești nu ați văzut că și la televizor zice, PĂI STAI FRATE parca tb sa fie mai ieftine că va mai dă și Statul bani . .
    De atunci nu am mers pe la piața, am trecut la roși chery de pe unde prind, normal că de cele mai multe ori sunt Turcia, asta e.
    Mai hoț că românul mai rar.

  3. Bine, mi-greu să cred ca programul domnului Daea ar permite înfăptuirea de ilegalități, dar 21000 de euro reprezintă într-adevăr o sumă imensă.