Cinci companii au depus oferte pentru construirea secţiunii Chiribiş-Biharia a Autostrăzii Transilvania
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat miercuri că au fost depuse cinci oferte pentru construirea secţiunii Chiribiş-Biharia a Autostrăzii Transilvania.
Contractul are o valoare de peste 877 milioane lei, fără TVA, finanţat din fonduri europene nerambursabile şi prevede maximum 24 de luni pentru proiectare şi execuţie dintre care 6 luni proiectare şi 18 luni execuţie.
„Au fost depuse cinci oferte pentru construirea secţiunii Chiribiş-Biharia a Autostrăzii Transilvania! Pentru proiectarea şi execuţia celor peste 28 de km ai acestei secţiuni au depus oferte constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia şi Austria”, a scris Srin Grindeanu, miercuri pe Facebook.
„Finanţarea acestui contract este asigurată prin Programul Transport (fonduri europene nerambursabile)”, a completat Grindeanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank