G4Media.ro

Cinci ”deţinuţi politici”, executaţi în Iran, anunţă Iran Human Rights / 245…

Sursa foto: Photo 39684912 © Borna Mirahmadian | Dreamstime.com

Cinci ”deţinuţi politici”, executaţi în Iran, anunţă Iran Human Rights / 245 de persoane executate de la începutul lui 2025

Cinci bărbaţi au fost spânzuraţi în Iran, acuzaţi de faptul că fac parte din grupări musulmane sunnite interzise şi condamnaţi la moarte în urma unor procese inechitabile, acuză organizaţii nonguvernamentale, relatează AFP, citată de News.ro.

Cei cinci deţinuţi au fost executaţi miercuri la Închisoarea Vakilabad, la Mashhad (est), fără ca familiilor lor să fie anunţate la timp pentru a le face o ultimă vizită, anunţă într-un comunicat organizaţia Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia.

”Aceşti deţinuţi au fost torturaţi şi condamnaţi la moartea în urma unui proces inechitabil”, acuză directorul IHR, Mahmood Amiry-Moghaddam, care-i prezintă pe cei cinci bărbaţi drept ”deţinuţi politici”.

Patru dintre ei fac parte din comunitatea musulmană sunnită din Iran, o minoritate în Republica islamică, majoritar şiită. Al cincilea era şiit.

Toţi au fost arestaţi în 2015, în cadrul unui dosar vechi de zece ani, şi au fost condamnaţi cu privire la ”baghi”, o acuzaţie de ”rebeliune” potrivit legii islamice iraniene, din cauză că făceau parte din grupări musulmane sunnite interzise.

Alte trei persoane acuzate împreună cu ei, în acelaşi dosar, au fost executate în decembrie 2020.

”Încă cinci bărbaţi au fost ucişi (…) după procese fictive care nu au nicio aparenţă de legalitate sau echitate”, denunţă un cercetător la Centrul Drepturilor Omului în Iran (CHRI), cu sediul la New York, Behnam Daraeizadeh.

Agenţia de presă Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în Statele Unite, scrie că familiile bărbaţilor au aflat despre execuţii prin apeluri telefonice şi că aşteptau, în exteriorul închisorii, să pimească corpurile executaţilor.

Iranul – ţara din lume care aplică cel mai adesea pedeapsa cu moartea, după China – a executat 245 de persoane în 2025, potrivit IHR, care aveertizează cu privire la creştere îngrijorătoare a numărului execuţiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe TOCZAPARU e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.