Cinci manifestanți pro-democrație au fost uciși de forțele de securitate din Myanmar la protestele organizate în diferite orașe din țară
Forţele de securitate din Myanmar au deschis focul sâmbătă asupra unor manifestanţi pro-democraţie, ucigând cinci persoane, informează Reuters, citând media locale şi un martor, relatează Agerpres.
În pofida celor 550 de manifestanţi ucişi de gloanţele poliţiştilor şi militarilor după lovitura de stat de la 1 februarie, protestatari continuă să se adune în fiecare zi în mici grupuri pentru a denunţa preluarea puterii de către armată.
La Monywa, în centrul ţării, trei persoane au fost împuşcate de forţele de securitate în cursul unei manifestaţii, potrivit site-ului de informaţii Myanmar Now. „Ei au început să tragă neîncetat cu grenade asurzitoare şi gloanţe de război”, a declarat un martor pentru Reuters printr-o aplicaţie de mesagerie. „Oamenii s-au repliat şi au început să instaleze baraje, dar un glonţ a lovit o persoană în cap chiar în faţa mea. A murit pe loc”, a relatat acesta.
Un manifestant a fost ucis la Bago, în centrul ţării, iar altul la Thaton, în sud, a informat site-ul Bago Weekly Journal.
Nici poliţia, nici purtătorul de cuvânt al juntei nu au dorit să răspundă întrebărilor Reuters.
Bilanţul represiunii este estimat la 550 de morţi, între care 46 de copii, de către Asociaţia de asistenţă a deţinuţilor politici (AAPP), organizaţie neguvernamentală, după ce militarii au răsturnat guvernul ales condus de Aung San Suu Kyi, aceasta fiind plasată în detenţie.
Amplelor manifestaţii, care reuneau zeci de mii de persoane la începutul mişcării de contestare, le-au succedat mici adunări mai puţin riscante pentru protestatari.
Junta a blocat accesul la internet pentru marea majoritate a populaţiei, întrerupând datele mobile şi conexiunile fără fir, chiar dacă unele mesaje continuă să fie postate şi difuzate pe reţelele de socializare.
Mişcarea pro-democraţie încearcă să găsească alternative pentru a se organiza, recurgând la frecvenţe radio, SMS-uri, aplicaţii care funcţionează fără conexiune.
Puciştii au emis de asemenea mandate de arestare împotriva a 18 celebrităţi, printre „formatori de opinie” şi doi jurnalişti, în virtutea unei legi care reprimă orice conţinut vizând să incite membrii forţelor de securitate să se răzvrătească sau să nu-şi exercite atribuţiile.Această infracţiune este pasibilă de o pedeapsă cu trei ani de închisoare.
Vizată de acest mandat, actriţa Paing Phyoe Thu a răspuns pe Facebook că nu se va lăsa intimidată: „Atât timp cât sunt în viaţă, mă voi opune dictaturii militare care hărţuieşte şi ucide oamenii. Revoluţia trebuie să o învingă”.
Peste 12.000 de persoane şi-au abandonat locuinţele de teama raidurilor aeriene efectuate de armată, potrivit uneia din principalele facţiuni rebele, care a lansat un apel numeroaselor minorităţi etnice din ţară să se unească împotriva represiunii sângeroase a regimului, potrivit AFP, care citează Uniunea Naţională Karen (KNU).
Ripostând la baia de sânge a forţelor de securitate împotriva opozanţilor faţă de lovitura de stat din 1 februarie, KNU a cucerit săptămâna trecută o bază militară în statul Karen, din sud-estul ţării, ucigând zece soldaţi.
Armata a ripostat prin raiduri aeriene,ţintind poziţii ale facţiunii, o premieră în ultimii 20 de ani în această regiune.
„Mulţi civili au murit, între care minori şi studenţi. Şcoli, case şi sate au fost distruse”, a relevat KNU, care a cerut „tuturor minorităţilor etnice din ţară (peste 130) să angajeze acţiuni puternice” şi să opună rezistenţă.
De la obţinerea independenţei de către Myanmar (fostă Birmania) în 1948, numeroase facţiuni etnice înarmate sunt în conflict cu guvernul central pentru a obţine mai multă autonomie, acces la numeroase bogăţii naturale sau o parte din traficul de droguri, notează AFP.
Începând din 2015, armata încheiase un Acord naţional de încetare a focului (ANC) cu zece dintre ele, între care şi puternica Uniune Naţională Karen. Cele zece facţiuni semnatare ale ANC urmează să ţină o reuniune în acest weekend.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank