G4Media.ro

Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Craiova…

sursa foto: Pixabay

Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Craiova au fost vaccinaţi

Cinci medici de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Craiova au fost vaccinaţi, duminică, trei dintre ei fiind şefi de secţie.

Medicul Dragoş Nicolosu, responsabilul activităţii de vaccinare din cadrul spitalului, a declarat pentru AGERPRES că, până la sfârşitul anului, la Craiova vor fi vaccinate 90 de persoane, toate fiind angajate în cadrul spitalului, atât personal medical, cât şi personal tehnic şi administrativ.

„Campania de vaccinare începe cu cinci medici, din care trei sunt şefi de secţie. Avem programate 90 de persoane să se vaccineze în cele cinci zile rămase până la sfârşitul anului, dintr-un total de 384 care se vor vaccina. Vaccinarea va continua la începutul anului viitor. Procedurile durează puţin, pentru că este un consimţământ care trebuie semnat, este un triaj care se face înainte de vaccinare, urmează vaccinarea propriu-zisă, se introduc datele în Registrul naţional de vaccinare electronic, apoi beneficiarul vaccinului aşteaptă un sfert de oră într-o cameră alăturată pentru a se observa dacă apar efecte adverse. Deci toată procedura durează un pic şi de aceea avem programate până la sfârşitul anului 90 de persoane, adică circa 20 de persoane pe zi. S-au făcut programările, iar pentru fiecare zi se ştie cine va fi vaccinat”, a declarat dr. Dragoş Nicolosu.

Potrivit sursei citate, toate cele 384 de persoane care se vor vaccina sunt cadre medicale şi personal tehnic. „În 9 luni de pandemie au fost şi intervenţii care au necesitat şi intrarea personalului tehnic şi administrativ în secţiile de COVID. Ca atare, persoanele care se vaccinează sunt atât cadre medicale, cât şi din rândul personalului tehnic şi administrativ”, a mai spus Dragoş Nicolosu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, Adina Turcu, a declarat că cele 384 de persoane care se vor vaccina sunt din rândul celor 520 de angajaţi ai spitalului care şi-au exprimat dorinţa în acest sens.

Dozele de vaccin care se vor folosi până la finalul anului sunt păstrate la frigider, pentru că, potrivit specialiştilor, vaccinul se poate păstra la temperaturi între 2 şi 8 grade timp de 5 zile.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Degeaba se vaccineaza daca tot pentru spaga lucreaza.

  2. Pentru corecta informare despre spitalul de boli infecțioase de la Craiova: https://vbabes-cv.ro/files/uploads/2019/2019_08_Transparenta.pdf.
    Putem spune că salarizarea este similară la celelalte spitale de boli infecțioase, adăugați aici și „sporul de covid-19” și vă lămuriți și mai bine asupra sacrificiilor și efortului depus „pro-sine” nu „pro-bono”.
    Dacă ne gândim la faptul că orice boală provocată de virus constă în administrarea de medicamente pentru combaterea simptomelor produse de virus și nicidecum în intervenții chirurgicale complicate precum cele pe cord deschis sau pe creier avem o imagine mai apropiată de adevăr.